Supărările sunt ca un animal mic, aparent inofensiv. Dacă manipulați corect lucrurile, veți reuși să convețuiți cu acest animăluț în armonie. Dacă nu încercați să o domesticiți, supărarea va trăi foarte bine în sălbăticie și nu va afecta pe nimeni. Dar dacă toate încercările de a evita supărarea sunt zădarnice, totul va avea un final nefericit…Acest animal este mic și agil, de aceea poate ajunge accidental în corpul oricărei persoane. Omul va simți deodată acest lucru, deoarece îndată se va simți supărat și rănit.
Animalul începe să strige persoanei: „Am ajuns întâmplător la tine! Lasă-mă să plec! Este întuneric aici și îmi este frică! Vreau să plec!”. Dar oamenii nu înțeleg animalele. Desigur, există unii, care îndată lasă supărarea să plece, atât timp cât ea este încă mică – ceea ce este cel mai bun mod de a te despărți de ea.
Dar sunt și din cei care niciodată nu ar vrea să se despartă de supărare. Ei o primesc, o acceptă și o poartă cu ei peste tot. Se gândesc la ea mereu și au grijă să o alimenteze… Dar supărarea oricum nu se simte bine alături de această persoană.
Animalul stă înfometat, vrea să mănânce și începe să roadă tot ce-i stă în cale. Omul simte asta. Îl doare ba aici, ba acolo… În același timp el nicidecum nu lasă supărarea să plece, deoarece s-a obișnuit cu ea. Iar supărarea mănâncă și crește din ce în ce mai mare. Găsește în om ceva ce-i place, se lipește de acel loc și îl roade. De aici și vorba ”Te roade supărarea”.
În cele din urmă supărarea ajunge să facă parte din om. Omul devine tot mai slăbit, se îmbolnăvește, în timp ce supărarea crește din ce în ce mai mare… Pentru a se simți din nou bine, omul trebuie doar să se elibereze de această supărare!
Morala: Supărarea este o stare a sufletului. De fapt noi înșine acceptăm sau nu supărarea. Data viitoare când veți dori să vă mai supărați, trebuie să vă gândiți, dacă este chiar atât de plăcut să vă compătimiți singuri pe voi? Prădătorul mereu îl simte pe cel mai slab și îl atacă anume pe el. Lăsați supărarea să plece!