„Oricât de greu v-ar fi, nu vă pierdeți speranța. Viața nu este doar lapte și miere, dar poți trece cu bine prin și peste toate încercările, dacă ai Credință și răbdare! Oricât de greu v-ar fi, nu vă pierdeți speranța, mergeți cu Dumnezeu în suflet și în gânduri, înainte, pas cu pas, ceas după ceas, zi după zi, și observați cum se arată treptat, în toată amploarea, lucrarea Sa… Șugubăț spus: având Credință și răbdare, chiar de e plină de moloz, viața poate fi și roz… Și fiți recunoscători! Pacea sufletească se naște din Credință și se desăvârștește în recunoștință…Doamne ajută, tuturor!
Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru faptul că mi-a dat înţelepciunea şi puterea de a nu mă înrăi sau acri din cauza suferinţelor. Îi mulţumesc pentru că m-a luminat, ca să pot accepta greutăţile cu smerenie şi să le întorc în favoarea mea. Viaţa e plină de neprevăzut şi de provocări, aşa că, în mod sigur, oricât de puternic eşti, este posibil să ţi se întâmple ceva care să te dărâme… din nou. Am trecut prin asta, nu doar o dată. Din fericire, m-am ridicat mereu – poate mai obosită, dar în mod cert mai puternică.
Bianca Brad este una dintre cele mai cunoscute actrițe din România. Fosta Miss România a trecut prin momente dificile de-a lungul vieții, dar acum are o familie fericită. Bianca este mama unui băiat, Luca, pe care îl iubește foarte mult. Actrița a mai avut o fetiță, Emma. Cu câteva zile înainte să nască, vedeta a aflat că micuța i-a murit în pântece, din cauza unei malformații la inimă.