Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu

Legea nestrămutată a dreptăţii lui Dumnezeu aduce peste capul tău ce ai adus şi tu peste capul aproapelui tău. Ce ai făcut ţi se va face; ce ai zis ţi se va zice; ce încarci pe altul ai să duci şi tu.
Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptăţii, ca o lege milostivă, prin care ne curăţim de petele faptelor rele.
Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecât. Chiar dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei.
Deci, ori că răsplăteşte, ori că nu răsplăteşte, fie binele, fie răul, un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică, şi că biruieşte binele asupra răutăţii. Apoi, prin răbdarea multor neştiuţi de oameni, atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu, sfărâmă mereu porţile iadului, cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute.
Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade fără de veste urmărit de dreptate.

Extras din O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Ioan Gînscă.

 

Lasă un comentariu