Nu-mi cereți să îmbătrânesc,
Mi-i inima mult prea zăludă,
Cât oi trăi copilăresc
Și morții vreau să-i fac în ciudă!
Refuz cu maximă-ndârjire
Căderile neridicate,
Şi-aştept la colț marea iubire,
Ce e pornită să mă cate!
Mi-i poftă și de fericire
Şi am de gând s-o prind în plasă,
Fost-am plecată-n rătăcire
Când ea mă căuta pe-acasă!
Şi foame mi-i şi ard de sete
De tot ce n-am trăit, furată,
De hoți de vieți cu-ascunse plete,
Ce fi-vor traşi la judecată!
Să-mbătrânesc? Nu pot! Vă jur!
Îmi bate-n poartă bucuria;
Rămân maturul-imatur,
Ce-a sechestrat copilăria!
– Licuța Pântia –