Era odată un om drept în fața lui Dumnezeu cum nu era nimeni, făcea tot ce era de trebuință, se ruga la Dumnezeu cu ardoare, și a insuflat credința în Dumnezeu și copiilor săi. Iov, pe lângă faptul că era foarte credincios, era și foarte bogat, căci Dumnezeu îi dăduse avere pe măsura credinței sale. Iov aducea jertfe de sânge lui Dumnezeu, cum era obiceiul pe atunci, și nu greșise în fața Lui cu nimic.
Până într-o zi când diavolul vine la Dumnezeu și îi spune că dacă îi va pierde sărmanului Iov toată averea, acesta își va lua fața de la El, pentru că Iov este credincios numai cât timp are avere. Dumnezeu îi lasă mână liberă diavolului și acesta îi pierde toată averea lui Iov, dar Iov zice – Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, slăvit fie numele Lui până în veac.
Apoi văzând îndârjirea lui, diavolul face putem spune un pariu cu Dumnezeu, cum că Iov își va lua fața de la El dacă îi vor fi uciși cei zece copii. Dumnezeu fiind convins de credința nestrămutată a lui Iov, îi lasă mână liberă din nou diavolului și acesta dărâmă o casă peste copiii lui Iov, ucigându-i pe toți. Auzind acestea Iov se întristează, dar nu cârtește și zice la fel – Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, lăudat fie numele Lui până în veac.
Apoi diavolul îi spune Lui Dumnezeu că de îi va da trupul lui Iov pe mână, acesta își va întoarce fața de la El. Dumnezeu îi dă mână liberă, și diavolul îl umple de lepră pe Iov. Acesta este momentul în care încep să se petreacă lucruri interesante.
Iov nu înțelege, ca de altfel nici cititorul, de ce Dumnezeu aduce atâta rău asupra casei sale. Căci Iov fusese fără greșeală, cel puțin nu ni se spune că Iov ar fi fost un om păcătos, ba mai mult decât atât, Iov împărțea tot ce avea cu săracii, aducea jertfe, se ruga necontenit și își învățase și copiii să facă la fel. Dar Dumnezeu parcă se joacă cu el. Iov începe să își pună întrebări în timp ce stă pe o groapă de gunoi plin de lepră, pedepsit fiind pentru…ei bine, aparent pentru nimic.
Între timp apar și câțiva tovarăși ai lui Iov care văzând-ul în această stare, încep să se gândească că din moment ce Iov a fost astfel pedepsit de Dumnezeu, trebuie să fi făcut el un mare păcat, și încep să îl judece. Dar Iov este fără de păcat și totuși primește această pedeapsă de la un Dumnezeu care parcă este înșelat de diavol.
Părintele Cleopa spune că Iov a stat așa șapte ani plin de lepră pe groapa de gunoi și între timp începuse să îl mănânce viermii de viu, nu mai avea nici carne pe oase, devenise un schelet, dar nu a cârtit nimic împotriva lui Dumnezeu. După șapte ani, apare și Dumnezeu și stă de vorba cu el. În urma discuției dintre cei doi, reiese că în fața lui Dumnezeu toți oamenii sunt păcătoși, dar pentru că Iov chiar și în această stare nu s-a lepădat de la credință, îi reface averea, îi dă viață lungă, alți zece fii și fiice, nepoți și strănepoți.
Dar totuși Iov, în momentul în care este blestemat cu lepră, îl întreabă pe Dumnezeu de ce a fost astfel blestemat, și tot întrebând și neprimind răspuns, începe să se îndoiască, nu de existența lui Dumnezeu, ci de propriul său fel de a fi. Ce rost mai are, se întreabă Iov, să mai fii credincios și să nu păcătuiești din moment ce sunt atâtea exemple de oameni răi care trăiesc o viață fericită și mor liniștiți fără nicio pedeapsă. Dacă eu, care nu am păcătuit cu nimic, sunt pedepsit iar ceilalți plini de păcate nu, sunt pus într-o mare dilemă.
Aceasta este o tematică care apare tot mai des în religia creștină. Dumnezeu spune să fim buni, dar exmplele din viața de zi cu zi ne demonstrează că de cele mai multe ori cei buni duc o viață de mizerie, iar cei răi duc o viață fără de cusur. Și parcă toate necazurile tot pe capul sărmanului vin, iar hoțul, criminalul, păcătosul, cel fără Dumnezeu, nu primește nicio pedeapsă. Poate dacă acesta ar fi pedepsit, ne-ar face cumva să ne simțim mai confortabil, căci am vedea cu ochii noștri că Dumnezeu acționează. Astfel ajungem să ne îndoim cu toții de credință, pentru că nu vedem un Dumnezeu imanent, care să acționeze în lume, ci el pare să fie transcendent prin definiție. Dar cine suntem noi să judecăm judecata lui Dumnezeu?