Franţuzoaica Jeanne Louise Calment, atestată drept singurul om din lume care a atins vârsta de 120 de ani, a lăsat moştenire câteva dintre secretele longevităţii sale.
Jeanne Louise Calment a avut cea mai lungă viaţă confirmată în istorie: s-a născut în anul 1875 şi a murit în 1997, la 122 de ani şi 164 de zile.
A trăit o viaţă liniştită: s-a căsătorit cu un bărbat bogat şi şi-a petrecut mult timp jucând tenis, făcând ciclism şi înotând.
Înainte de a muri, Jeanne Louise a dezvăluit câteva dintre secretele sale: râdea mult, îşi făcea puţine griji, mânca aproape un kilogram de ciocolată pe săptămână şi îşi hidrata pielea cu ulei de măsline.
Calment şi-a păstrat claritatea minţii până în ultimele zile ale vieţii. Când a fost întrebată, la cea de-a 120-a aniversare, cum vede viitorul, bătrâna a răspuns: „Foarte scurt!“
Citatele şi regulile de viaţă ale lui Jeanne Louise Calment:
Fiecare vârstă are propria fericire şi propriile probleme.
Zâmbesc mereu. Aşa îmi explic motivul longevităţii mele.
Nu mi-e teamă de nimic.
Dumnezeu a uitat de mine!
Sunt interesată de orice, dar nu mă pasionează nimic.
Tinereţea este mai degrabă o stare spirituală decât fizică. Din acest motiv sunt doar o fetiţă care în ultimii 70 de ani arată mai rău.
Am doar un singur rid şi acum stau pe el.
Sunt îndrăgostită de vin.
Dacă este ceva cu care nu poţi face nimic, nu-ţi face griji din cauza asta.
Am o mare dorinţă de a trăi şi un apetit bun, mai ales pentru dulciuri.
Niciodată nu folosesc rimel, pentru că de multe ori râd până îmi dau lacrimi.
Văd prost, aud prost şi mă simt prost, dar e o nimica toată.
Am picioare de fier, dar dacă e să fiu sinceră, au început să ruginească.
M-am bucurat de fiecare ocazie, am respectat principiile morale şi nu regret nimic. Am avut noroc.