Era odată un bărbat care se așeza la marginea unei oaze la intrarea unei cetăți din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi și îl întrebă:
– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăți? Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii cetății de unde vii?
– Egoiști și răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
– Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul. Puțin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru și îi puse aceeași întrebare:
– Abia am sosit în acest ținut. Cum sunt locuitorii acestei cetăți? Omul nostru răspunse cu aceeași întrebare:
– Cum erau locuitorii cetății de unde vii?
– Erau buni, generoși, primitori, cinstiți. Aveam mulți prieteni acolo și cu greu i-am părăsit.
– Așa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul. Un negustor care își aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri și pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân și îi zise cu reproș:
– Cum poți să dai două răspunsuri cu totul diferite la una și aceeași întrebare pe care ți-o adresează două persoane?
– Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut și în alt oraș prieteni va găsi și aici tovarăși credincioși și de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm noi a găsi în ei.
