În fiecare zi, mama noastră ne învăță cum să zâmbim, să iubim și să trăim. Însă, adesea, ne pierdem în tumultul vieții, luându-și prezența drept ceva garantat. În timp ce creștem, uităm să îi apreciem sacrificiile și nevoia ei constantă de a ne îngriji. Suntem prinși în vârtejul activităților noastre, dar mama rămâne mereu acolo, ca o stâncă în viața noastră.
Dar apoi, într-o zi, realitatea se schimbă. Mama pleacă din lumea noastră, lăsând în urmă o lume spartă de tristețe și regrete. În acel moment, ne lovim de adevărul crud al faptului că am luat-o ca pe ceva firesc, când ea era cea mai mare comoară. Ne amintim de nopțile în care ne îmbrăca în pătură și ne cânta o naniță, de mâncarea gătită cu dragoste și de sfaturile ei înțelepte.
Nu mai putem să-i spunem cât de mult o iubim sau să îi mulțumim pentru tot ce a făcut. Însă putem onora memoria ei, prețuind tot ceea ce ne-a învățat. Învățăm să fim recunoscători pentru fiecare zi petrecută alături de ea, pentru că timpul cu mama nu este niciodată de prisos. Îmi lipsește vocea ei, modul în care mă încuraja, modul în care mă iubea. Îmi lipsește bucuria de a-i face surprize și de a vedea zâmbetul ei mândru. Mama mea a fost o comoară prețioasă, iar regretele încep atunci când o persoană înțelege că nu a apreciat-o la adevărata ei valoare cât timp a fost în viața sa. Astăzi, înțeleg că iubirea și prețuirea pentru mama noastră ar trebui să fie o prioritate, pentru că dragostea ei ne învăță să fim oameni mai buni. Aș da orice să mai pot petrece un singur moment cu ea și să-i spun cât de mult înseamnă pentru mine
Așa că, de multe ori ne dăm seama de valoarea mamei abia când nu o mai avem lângă noi, dar în inimile noastre, ea va continua să trăiască veșnic ca un simbol al dragostei pure și necondiționate.
