Într-o țară îndepărtată, trăia un câine neobișnuit pe nume Max. Max era cunoscut în întreaga comunitate pentru priceperea lui de a vorbi, o abilitate neîntâlnită la nicio altă creatură din acel loc. Locuitorii acestui tărâm îl vizitau pe Max pentru a asculta sfaturile lui înțelepte și poveștile sale pline de înțelepciune.
Însă, cu timpul, vremurile s-au schimbat. Odată, lumea era generoasă și le oferea oamenilor și animalelor bucate bogate. Însă, acum, hrana devenise din ce în ce mai rară, iar locuitorii tărâmului simțeau că vremurile se îndreptau către greutate și lipsuri. Era tot mai dificil de găsit carne pe oase, și oamenii începeau să se îngrijoreze.
Într-o zi, o mulțime de oameni s-au adunat în jurul lui Max, cerându-i ajutorul. „Trăim vremuri grele,” au spus ei, „Lumea nu mai lasă carne pe oase. Ce putem face?”
Max a zâmbit cu înțelepciune și a început să le povestească o parabolă: „Odată, în lumea noastră, fiecare dintre noi era responsabil pentru a da și a primi. Dar pe măsură ce vremurile s-au schimbat, ne-am gândit mai mult la primire și am uitat să mai dăm. Acum, hrana este rară, pentru că nu mai împărtășim cu ceilalți.”
Locuitorii au început să înțeleagă că, pentru a supraviețui în vremurile grele, trebuie să-și aducă aminte de puterea dăruirii și a colaborării. Ei au început să lucreze împreună, să împartă resursele și să ofere hrană celor care aveau nevoie. Treptat, hrana a început să se regăsească din nou pe oase, iar tărâmul a început să prospere din nou.
Max le-a spus: „Adevărata bogăție nu constă doar în a primi, ci și în a da. Când ne gândim la ceilalți și împărtășim cu generozitate, chiar și în cele mai grele vremuri, lumea nu va înceta niciodată să ofere bucurii.”
Parabola aceasta ne învață că, indiferent cât de grele pot fi vremurile, solidaritatea, dăruirea și colaborarea pot aduce prosperitate și speranță în viața noastră.
