Moștenirea astrală pe care ai dobândit-o de la mama ta

Mama Berbec, mereu ocupată şi grăbită
Născută sub semnul Focului, mama din zodia Berbecului este mereu foarte activă, ocupată cu numeroase treburi urgente. Nu îi place deloc să îşi răsfeţe copiii şi preferă să se joace cu ei câteva ore în aer liber, decât să le cumpere jucării scumpe. Este o mamă ambiţioasă care pune accentul pe studiu şi note bune, iar, mai târziu, pe cariera fiilor ei.
Moşteneşti de la ea: ambiţia de a duce la bun sfârşit toate planurile, pasiunea pentru ordine şi curăţenie.
Mama Taur, o fire ocrotitoare
Va pune pe primul loc pacea familiei, armonia şi căldura căminului. Este o mamă dedicată, foarte ataşată de copii, capabilă de sacrificii uriaşe ca familia ei să fie fericită. Este foarte protectoare şi încearcă să îşi ţină copiii departe de necazuri, chiar dacă aceştia sunt suficient de mari să se descurce singuri.
Moşteneşti de la ea: sentimentul că trebuie să îi protejezi pe cei dragi, indiferent de preţul pe care îl plăteşti tu.
Mama Gemeni, cea mai bună prietenă
Este sociabilă, vorbăreaţă şi foarte plăcută. În relaţia cu copiii ei, va pune accentul întotdeauna pe dialog, şi nu pe autoritate. Nu va încerca niciodată să le impună anumite reguli, dacă nu discută despre ele şi dacă nu află dinainte care sunt dorinţele copiilor ei. Are mare încredere că ei nu o vor dezamăgi şi reuşeşte să fie o bună prietenă cu cei mici.
Moşteneşti de la ea: uşurinţa de a comunica deschis cu cei din jur şi de a-ţi face prieteni noi.
Mama Rac, mama-cloşcă
Îşi adoră copiii şi nimic nu contează la fel de mult ca ei. Îşi petrece tot timpul cu ei, nu concepe să stea o clipă departe de familie şi toate deciziile ei în viaţă sunt legate de viitorul copiilor. Cel mai mic necaz care se abate asupra micuţilor ei, stârneşte în sufletul mamei Rac o panică inimaginabilă. Ea va lupta mereu pentru liniştea şi fericirea lor.
Moşteneşti de la ea: datoria de a fi alături de familie, indiferent de situaţie, şi grija permanentă pentru viitorul copiilor tăi.
Mama Leu, dură şi ambiţioasă
Copiii ei sunt nişte minuni, cum nimeni nu mai are. Este convinsă că sunt absolut speciali şi va ţese visuri mari pentru ei. Fiind ambiţioasă şi exigentă cu sine însăşi, mama Leu le va cere copiilor ei rezultate excelente în tot ceea ce fac. Fie că sunt pasionaţi de sport sau de matematică, ei trebuie să fie campioni şi să urce mereu pe podium.
Moşteneşti de la ea: ambiţia de a încerca mereu să îţi depăşeşti limitele, chiar dacă nu reuşeşti întotdeauna.
Mama Fecioară, o inimă fragilă
Îşi ascultă copiii cu mare atenţie, îi încurajează şi face sacrificii numai să îi vadă fericiţi. Dar nu reuşeşte să fie un sprijin moral foarte puternic pentru ei. Nu are încredere în forţele ei şi nici în abilitatea copiilor ei de a se descurca singuri. Dar îi învaţă să fie drepţi şi cinstiţi şi să încerce mereu să de descurce cu propriile resurse.
Moşteneşti de la ea: precauţia cu care iei orice decizie şi tendinţa de a face totul singur în gospodărie sau la serviciu.
Mama Balanţă, un partener echilibrat
Este o femeie inteligentă, muncitoare şi foarte independentă. De când sunt mici, copiii ei trebuie să înveţe să se descurce singuri, fără prea mare ajutor din partea părinţilor. Ştie cum să îi impulsioneze să înveţe foarte bine la şcoală. În adolescenţă, îi lasă să îşi aleagă singuri drumul în viaţă, fără să intervină şi să le impună ideile ei.
Moşteneşti de la ea: spiritul paşnic şi răbdarea cu care analizezi toate amănuntele înainte de a lua o decizie.
Mama Scorpion, cel mai bun consilier
Îşi iubeşte casa şi familia, dar simte nevoia să controleze totul şi să conducă destinele celorlalţi. Ca mamă, este foarte exigentă şi zâmbeşte rareori copilului care nu reuşeşte să îi îndeplinească dorinţele. Va fi un sprijin puternic în adolescenţă, mai ales pentru copiii înzestraţi cu o inteligenţă vie sau cu un talent aparte.
Moşteneşti de la ea: tendinţa de a fi posesiv cu cei dragi şi uşurinţa cu care citeşti caracterul adevărat al persoanelor din jur.
Mama Săgetător, o soră mai mare
Copiii o adoră… ştie atât de bine să îi distreze şi să inventeze poveşti! Responsabilităţile mai grele din familie îi revin întotdeauna tatălui. Mama Săgetător preferă să se joace şi să plece în excursii cu cei mici, care o vor considera mereu un fel de soră mai mare. Când copiii cresc, simt nevoia să o ocrotească şi să o ferească de necazuri.
Moşteneşti de la ea: optimismul şi bucuria de a te bucura până şi de cele mai simple întâmplări în viaţă.
Mama Capricorn, un model de viaţă
Rareori îşi alintă copiii, dar este o mamă devotată, care îi iubeşte cu ardoare. Când cumpără ceva pentru copii, este în stare să cheltuiască tot salariul ca ei să aibă tot ce e mai bun. Fiind o fire mai conservatoare, ţine mult la etichetă şi la disciplină. Cei mici trebuie să îi respecte întru totul sfaturile, de care nu scapă nici când ajung la vârsta adultă.
Moşteneşti de la ea: rigoarea în tot ceea ce faci şi principiul conform căruia familia merită tot ce este mai bun.
Mama Vărsător, un spirit îndrăzneţ
Are simţul umorului, ştie să scornească poveşti şi îi învaţă pe copii să fie deschişi, să vorbească despre orice cu părinţii lor. Spiritul ei liber îi îndeamnă să aibă curaj să îşi urmărească visurile, oricât ar fi de greu de atins. Când ajung la liceu, deja îi consideră suficient de mari ca să îi lase să se descurce singuri.
Moşteneşti de la ea: curajul de a trece cu capul sus peste momente dureroase şi îndrăzneala de a face lucruri inedite.
Mama Peşti, sensibilă şi generoasă
Vrea să le ofere copiilor ei tot ceea ce nu a avut ea vreodată. Îi răsfaţă cât sunt mici şi îi ajută toată viaţa, chiar dacă îşi sacrifică toate economiile ei. Dar aşteaptă o răsplată pe măsură. Copiii ei trebuie să fie cei mai buni, să câştige premii şi concursuri, iar, mai târziu, să depăşească situaţia materială a părinţilor.
Moşteneşti de la ea: puterea de muncă, hărnicia şi ambiţia de a-i întrece mereu pe ceilalţi.

 

 

Lasă un comentariu