PORUNCA A CINCEA DIN DECALOG
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta,ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie! Cinsteşte-i pe tatăl şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ.
Iubeşte-i şi cinsteşte-i pe părinţii tăi.
Dacă am fi împlinit cu adevărat această poruncă a Decalogului, din buzele noastre n-ar fi ieşit niciodată cuvinte urâte la adresa părinţilor, nu mai vorbesc de obrăznicia unora dintre noi, care se poartă foarte urât cu părinţii lor.
Dacă am fi împlinit cu adevărat această poruncă dumnezeiască, atunci ne-am fi străduit din toate puterile să împlinim voia părinţilor noştri şi toate îndemnurile lor cele bune; să-i ajutăm cu multă răbdare la bătrâneţe, fără a cârti. Ne-am fi îngrijit cu dragoste de ei atunci când se întâmplă să se îmbolnăvească. Ne-am fi rugat la Dumnezeu să le prelungească viaţa, iar după trecerea lor din această viaţă în cea veşnică, am fi făcut şi mai multe rugăciuni ca Dumnezeu să-i odihnească în împărăţia cerurilor.
Astfel se cuvine unui creştin să-şi respecte părinţii. Iar noi ce facem? Ar trebui să ne fie ruşine să ne mai ridicăm privirea către sfintele icoane! Oare-i cinstim noi cu adevărat pe părinţii care ne-au născut? In acest veac în care trăim nu mai e la modă ca fiii să-şi respecte, să-şi cinstească părinţii. Tinerii se ruşinează să le spună părinţilor „tata” sau „mama”. Şi atunci când sunt în cercul unor prieteni îi numesc „moşnegi” ori „moşul”, „bătrânul”. Dacă e cineva aici care a căzut în acest păcat, să se pocăiască şi să-şi ceară iertare de la Dumnezeu pentru fapta lui!
Doamne, iartă-ne pe noi, păcătoşii
Cei ce v-aţi căsătorit, cei care v-aţi întemeiat o familie, vă străduiţi voi oare să vă ajutaţi părinţii la bătrâneţe, sau vi se pare, aşa cum se obişnuieşte să se creadă în zilele noastre, că „de fapt părinţii sunt datori să ne ajute până la moartea lor”? Astfel, ce facem noi? Ii obligăm, nu-i rugăm, ci îi obligăm pe părinţi să aibă grijă de gospodăria noastră, să-i educe pe copiii noştri, să aibă grijă chiar şi de noi. Şi încă ne mai motivăm şi pretenţiile, zicând: „Noi mergem la serviciu, iar ei stau acasă mai mult degeaba!” Şi dacă din anumite pricini părinţii refuză să ne fie robi, sau ne ajută, dar nu într-atât de mult cât am fi dorit noi, îndată ne mâniem şi ne indignăm de comportamentul lor.
Doamne, iartă-ne pe noi, păcătoşii!
Iar de li se întâmplă părinţilor noştri să se îmbolnăvească la bătrâneţe, să stea la pat, deznădăjduim şi cu greu răbdăm acest necaz, dar şi aceasta nu din milă faţă de părinţi, ci din milă faţă de noi înşine! Am devenit atât de nesimţitori, încât nici nu ne mai dăm seama cum şi cu ce drept am ajuns să le cerem părinţilor aceste lucruri.
Dacă au ieşit la pensie, dacă sunt acum mai mult acasă, înseamnă că au meritat să se odihnească, că au în spatele lor o viaţă lungă, plină de osteneli şi de izbânzi: este vorba aici de educaţia pe care v-au dat-o, de bolile prin care au trecut, de toate ostenelile şi pierderile grele pe care au trebuit să le îndure pentru voi. Dacă acum din dragostea ldr părintească ne ajută cu ceva, pentru aceasta ar trebui să le sărutăm picioarele. Iar noi îndrăznim să-i mai şi jignim cu cuvinte urâte şi să-i sâcâim cu tot felul de nimicuri. Ne irită şi neputinţele lor, iar dacă părinţii ne învinuiesc de ceva, le răspundem cu cuvinte atât de urâte, încât sărmanii încep să plângă în hohote de necaz şi de supărare.
Doamne, iarta-ne pe noi, păcătoşii!
Cel mai înfricoşător lucru pentru un creştin este să nu-şi cinstească părinţii care l-au născut şi l-au crescut: să se comporte urât cu ei sau să le vorbească urât şi după aceasta să îndrăznească să mai meargă şi la biserică… Cum îndrăzneşti să mai mergi la biserică? Credeţi că rugăciunile şi jertfele aceluia vor fi primite înaintea lui Dumnezeu? Nu! In zadar. Vă înşelaţi! De la astfel de oameni Dumnezeu nu primeşte nici o rugăciune, nici o jertfă. Şi vă dau drept exemplu o întâmplare care a avut loc în zilele Sfântului Alexandru din Svir.