Cea mai puternică rugăciune de Bobotează. Se spune în Ajun pentru a te feri de rele tot anul!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule născut din Tatăl mai înainte de toti vecii, Lumină din Lumină, care luminezi toate, care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră. Tu însă nu ai răbdat să vezi neamul omenesc muncit de diavolul şi pentru aceasta în luminată zi a Dumnezeieștii Tale Arătări ai venit la Iordan la păcătosi și la vameși ca să Te botezi de la Ioan, fără de păcat fiind, ca să împlineşti toată dreptatea şi să speli în apele Iordanului păcatele întregii lumi ca un Miel al lui Dumnezeu, să le iei asupra Ta şi să ne mântuieşti cu Cinstit Sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam şi Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel.

Tu ai luminat şi ai îndumnezeit firea noastră şi Dumnezeiescul Tău Părinte Ti-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai implinit voia Lui şi ca un om ai primit păcatele şi prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuţi ai grăit: “Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăsi să-L primesc” şi, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre.

Această taină Dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învredniceste-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viaţă, să scoatem apa harului Tău şi iertarea păcatelor şi să trăim în veacul de acum în curătie si feciorie, în dreptate si cucernicie, aşteptând nădejdea cea fericită si arătarea slavei Tale, a Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru, pentru că nu ne mântuieşti numai după faptele noastre, ci cu marea Ta milostivire si cu înnoirea Sfântului Tău Duh, în baia nasterii din nou, ca îndreptaţi cu harul Tău să fim moştenitori ai vieţii veşnice în împărătia Ta, unde ne învredniceste să slăvim, împreună cu toţi sfinţii, Preasfântul Tău Nume cu Părintele Tău fără de Început şi cu Preasfântul şi Bunul si de Viată Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Lasă un comentariu