– Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul invidios?
– De la diavol vine, de unde din altă parte?!? Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune.
Dar cel mai mult contează să ne păzim şi să nu osândim. De ce tot zic eu să nu osândim? Pentru că o să observaţi şi frăţiile voastre că patima osânditului o au îndeosebi oamenii cei invidioşi…
– Dar ne putem apropia de cei invidioşi? Putem să-i îndreptăm?
– Putem să ne apropiem de ei, dar cu grijă, căci toţi acei care au invidie în suflete sunt oameni foarte periculoşi.
Să ţineţi minte de la mine: Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta! Spune-i doar scârba ta, numai supărarea pe care o ai. Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta! Să îi spui scârba ta, el se va linişti.
– Aşa îi liniştim, văzându-ne întristaţi?
– Aşa, aşa… Adică să nu ne bazăm pe aceia, să le spunem doar necazurile noastre… Exact. Ţine minte aşa: să nu te jeluieşti niciodată la omul invidios, căci cu nimic nu te va ajuta.
Pentru că omul invidios nu te poate ajuta, căci în el sălăşluieşte un duh necurat, nu Duhul Lui Dumnezeu.
Cine are Duhul Lui Dumnezeu, are dragoste, are milă, iartă, e iubitor si milos. Omul invidios nu are nimic din toate astea.
Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuţilor. Dacă cineva are fapte bune şi n-are smerenie, se răstoarnă din căruţă; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căinţă, păreri de rău, pe aceia îi mântuieşte Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune şi li se pare că au ceva.
Cine se ține de Biserică, acela va câștiga Raiul!