Într-o lume nebună ce-i reneagă pe sfinți
Mai avem sentimente pentru bieții părinți?
Mai putem a iubi când ni-i gândul la bani
Și pe bieții bătrâni ninși de doruri și ani?
Ei așteaptă cuminți, privind triști către zări,
Cu speranța-nflorind când mai vin sărbători…
Fiii lor vor veni? „Dă-le, Doamne, un gând!”
Zic adesea bătrânii, poza lor sărutând.
Plâng bătrânii tăcuți, noi mai rău ne-mpietrim,
Plâng cu neamul întreg într-un vechi țintirim…
Printre ierburi înalte ce-au crescut pe cărări
Mai aprinde-o bătrână, pe la cruci, lumânări.
Într-o lume sclipind printre falsuri grotești
Vatra lor sfântă e tărâm de povești.
Am uitat de părinți și de curtea cu nuci,
Ce-și revarsă frunzișul peste gard de uluci.
Încă merge bunica cu prescura-n ștergar
Să mai ducă pomelnic pân’ la Sfântul Altar.
Acolo-i e ruga ce-o înalță spre sfinți
Sunt viii ei dragi și cei adormiți.
Acolo, pe-o foaie… în rândul cu viii
Își scrie, plângând, bătrâna copiii,
Nepoții născuți într-o țară departe
Nu-i știe, bătrâna… și dorul o arde!
Noi fost-am făcuți din dor și din lacrimi
Și fost-am sădiți în aceste meleaguri
Cu doina în suflet și Crucea în spate
Să-nvingem durerea călcând peste moarte.