Erau odata intr-o padure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru sine un vis, o viziune despre viitor.
Primul isi dorea sa fie invrednicit candva sa devina un cufar de pret, sculptat si cioplit frumos, care sa poarte inlauntrul lui o comoara de mult pret. Aceasta era viziunea si visul lui.
Al doilea copac voia sa fie invrednicit sa ajunga, in mainile unui bun constructor de corabii, o mare corabie puternica si frumoasa, maiestuoasa, care sa duca imparati si inalti dregatori, care sa duca in calatorie persoane inalte.
Al treilea copac a zis ca singurul lucru pe care l-ar vrea ar fi sa devina cel mai inalt copac din padure si cel mai puternic, asa fel incat oamenii care vor vedea inaltimea lui pe varful dealului sa se gandeasca la cer si la Dumnezeu.
Anii au trecut. Si lucrurile au luat o alta intorsatura. Au venit taietorii de lemne.
Si au taiat primul copac. Si in timp ce el planuise si dorise sa devina un cufar de pret sculptat frumos pentru comori, taietorul de lemne a facut din el un biet vas pentru tainul animalelor, iesle pentru paiele dobitoacelor.
Al doilea copac, care voia sa devina o corabie impunatoare care sa duca imparati, a devenit o corabioara de pescuit pe care niste pescari saraci si-au agonisit-o pentru pescuit.
Al treilea copac care voia sa devina cel mai inalt din padure, l-a taiat un dulgher si l-a pus in hambarul sau.
Alti ani au trecut. Si copacii dezamagiti de cursul pe care l-au luat evenimentele, au uitat inca si de visele lor.
Totusi intr-o zi, un barbat si o femeie au venit in staul unde era ieslea aceea de lemn si acolo femeia nascu un baietas pe care l-au pus in ieslea facuta din primul copac. Era Iosif si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Si au pus in ieslea aceea de lemn nu doar diamante si aurarii, ci pe Insusi Dumnezeu, Care S-a facut om pentru noi.
Asa a fost invrednicita aceasta iesle sa primeasca inlauntrul ei Comoara Comorilor, pe Insusi Dumnezeu.
In micuta corabioara – care a fost facuta din al doilea copac – dupa multi ani au intrat niste pescari. Unul dintre ei ostenit s-a intins sa doarma. Au iesit in larg. Si s-a starnit mare furtuna. Si biata corabioara nu era destul de puternica sa tina si sa infrunte valul. Atunci ceilalti pescari L-au trezit pe Cel ce dormea. Si atunci Acela S-a trezit.
Si a certat marea furtunoasa:
„Taci, linisteste-te”.
Si pe mare s-a facut indata pace. Era Hristos cu ucenicii Sai pe lacul Ghenizaret. Asa si cel de-al doilea copac, care isi dorise atat sa devina o corabie mare, care sa duca dregatori inalti si imparati, a fost invrednicit sa duca pe Imparatul Imparatilor, pe Insusi Hristos cu dregatorii Lui
– Apostolii!
Si al treilea copac, care era in hambarul dulgherului intr-o zi l-au luat si au facut din el o cruce inalta. Si pe aceasta cruce au rastignit pe Hristos. In asa fel acest copac a devenit mult mai inalt decat ceea ce isi dorise el. A ajuns la cer si la Dumnezeu! A devenit cum spunem noi intr-un tropar „deopotriva cu cerul”.
In final, fiecare copac din povestea noastra, a dobandit nu numai ceea ce a voit si a ravnit, ci fara de asemanare mai mult. Totusi nu in modul in care si-au inchipuit ei si au planuit.
Aceasta poveste ne spune:
Nu stim care este voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Trebuie totusi sa nu uitam niciodata ca ceea ce ne pregateste Dumnezeu este intotdeauna de mii de ori preferabil si mai de folos pentru noi.
Noi trebuie sa visam. Pentru bine. Trebuie totusi si sa nu uitam ca adeseori lucrurile nu au evolutia pe care am dori-o noi si ca Dumnezeu randuieste si implineste toate mai bine decat ne-am putea noi inchipui.
Sa avem credinta si incredere in Dumnezeu.