Teoria traumei intrageneraționale are la bază ideea că traumele grave îi pot afecta pe copiii și pe nepoții celor care au avut o experiența directă, ca urmare a traiului cu o persoană care suferă de PTSD (Sindrom Post Traumatic) și a provocărilor pe care trauma le poate crea. Ceea ce este nou este faptul că – datorită domeniul emergent al epigeneticii – știința descoperă că trauma este transmisă generațiilor viitoare prin mai mult decât comportamente învățate.
Copiii şi nepoţii unor oameni care au suferit evenimente traumatizante au un risc mai mare de a suferi de probleme mentale, precum depresie ori schizofrenie, iar oamenii de ştiinţă nu au reuşit să explice pe deplin acest fenomen. Un studiu recent pe animale de laborator sugerează că efectele traumei se pot transmite de la părinţi la urmaşi prin faptul că trauma modifică expresia unor gene în spermatozoizi, iar această modificare este transmisă la urmaşi.
Se observase de mult timp că oamenii care au suferit tîn copilărie traume, precum abuzuri sau război, prezintă adesea diferite dezechilibre hormonale, produse, cred oamenii de ştiinţă, de modificarea expresiei unor gene, a modului în care funcţionează acestea în reglarea proceselor biologice.
Dacă aceste modificări pot fi trasmise generaţiilor următoare, era o chestiune controversată, deoarece nu e vorba de anumite gene asociate în mod specific cu trauma şi tulburările psihice aferente (nu sunt cunoscute gene specifice asociate cu depresia, de pildă), ci de expresia unor gene, de modul în care funcţionează unele gene prezente în mod obişnuit în orice organism uman.
Factorii externi ce modifică expresia genelor ar putea explica de ce anumite tulburări psihice sunt mai frecvent întâlnite în unele familii: ele pot fi moştenite, de-a lungul mai multor generaţii, de la ascendenţi care au suferit în viaţă traume ce au modifiocat expresia anumitor gene.
Comunitatate medicală începe abia acum să devină conştientă de aceste efecte transgeneraţionale, iar acest studiu ar putea contribui la schimbarea opticii privind tratamentul traumelor: tratarea primei generaţii afectate nu este suficientă pentru a asigura şi sănătatea optimă a generaţiilor următoare.
Un exemplu adesea menţionat este cel legat de supraviețuitori ai Holocaustului care transmit efectele traumei, copiilor și nepoților lor. Se pare că trauma, sau efectele ei, sunt transmise prin genele noastre, și acest aspect are consecințe enorme pentru noi oamenii, ca specie.
Să ne eliberăm de traumă pentru a nu o da mai departe
Permiţând durerii să curgă, în loc să încercăm să o oprim să se întâmple, este modul în care îi permitem să ne lase și să ne elibereze, cu toate că poate exista un risc considerabil de re-traumatizare. Se poate ca acest lucru să se întâmple atunci când o persoană trezește o durere veche și traumatică, pentru a încerca să o elibereze, dar apoi, în loc să accepte și, astfel, să o lase să „se scurgă” din ei înşişi, ei se contractă în jurul ei prin raționamente și judecăți, acest lucru este ceva ce ei nu vor. Așa că experimentează durerea din nou, dar fac acest lucru fără a se elibera de ea.