„Nu există nicio rușine în a nu ști. Rușinea este să nu fii dispus să înveți.” Iată 7 lecții importante de la Platon, din care putem învăța și astăzi

âPlaton este o figura emblematica a Greciei Antice, fondatorul Academiei de la Atena si fondatorul culturii filosofice Occidentale.
Putem sa introducem principii de baza ale lui Platon, chiar in viata noastra, de zi cu zi, pentru ca acestea sunt la fel de actuale si astazi.
1. Constientizeaza durerea celuilalt
“Fii bun/a, caci orice om pe care il intalnesti duce o grea batalie.” – Platon
A constientiza ca fiecare om ce ne iese in cale are propriile greutati, ca este la fel de uman, ca sufera sau rade asemeni tie, aceasta este esenta existentei, invatam de la Platon.
2. Gandeste inainte de a vorbi
“Oamenii intelepti vorbesc fiindca au ceva de zis; prostii vorbesc fiindca au ceva de zis.” – Platon
Foarte multi oameni au aroganta de a vorbi chiar daca nu cunosc foarte bine un subiect. Se cred invatati si demonstreaza de fapt, lipsa de respect si de caracter. Indemnul lui Platon este si astazi, foarte actual.
3. Fii drept intr-o competitie
“Poti sa descoperi mai multe despre o persoana intr-o ora de competitie, decat intr-un an de conversatie.”- Platon
Intr-o competitie afli adevarata fata a unui om. Pastreaza-ti la randul tau moralitatea si respectul fata de adversarii tai.
4. Inceputul este important
“Inceputul este cea mai importanta parte a unei munci.” – Platon
Primul pas este la fel de important ca ultimul…. Numai cine nu a realizat ceva in viata sa, nu stie acest lucu.
5. Fa bine!
“Actiunile pozitive ne dau incredere si putere in noi insine si inspira actiuni pozitive si in ceilalti.” – Platon
Lumina din sufletul tau este precum o lumanare care aprinde focul din sufletul celorlalti…
6. Foloseste-ti puterea cu intelepciune
“Masura unui om este ceea ce face acesta cu puterea lui.” – Platon
Un om care isi foloseste puterea si influenta pentru a distruge este de fapt un om mic din punct de vedere moral.
7. Nu te opri din a invata!
“Daca un om isi neglijeaza educatia, va merge schiop toata viata.” – Platon
Aceasta sa fie pentru noi toti, una dintre cele mai importante lectii de viata. Invatand evoluam, ne deschidem si devenim cu fiecare zi, mai buni, cu fiecare pas, mai intelepti. Autosuficienta este precum o paralizie.

 

Lasă un comentariu