Cum explicăm faptul că atragem harul cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul?”
„Cu fiecare «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!», pe care-l spunem, batem la poarta milei dumnezeieşti, în ceruri. Dinăuntru se aude un sunet ca un tunet, ba chiar mai puternic decât tunetul, mai puternic decât toate trâmbiţele: «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!». Şi răspunde Domnul Cel atotprezent: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele»”.
Sunetul acesta îl aude şi diavolul, căci toate duhurile vor, nu vor, aud. Cum? Să spunem că există un mecanism prin care auzim „hipersunetele”, aşa sunt numite ştiinţific sunetele pe care nu le poate auzi urechea umană, datorită unei frecvențe speciale. Aşa şi duhurile aud şi cuvântul lăuntric şi pot aprecia cu aproximaţie ceea ce se întâmplă.
Şi mă refer şi la duhurile bune, îngerii, şi la duhurile rele, demonii. Prin ceea ce gândim sau spunem atragem harul divin sau îl alungăm; iar duhurile văd lucrul acesta. Cum explicăm faptul că atragem harul cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul?” Prin faptul că vrăjmaşii sunt afectaţi direct şi se ard, şi de aceea fug.
Atunci când spunem Rugăciunea lui Iisus, diavolul este deranjat şi pleacă, iar harul divin lucrează pentru noi, ne răcoreşte, iar pe duhurile rele le arde. În felul acesta, înţeleg ce se petrece cu noi, din foc, căci duhurile nu sunt cunoscătoare de inimi pentru a înţelege când cineva se roagă cu smerenie sau nu se roagă cu smerenie şi se vede pe sine sfânt.