„Suferința călătorește printre membrii familie până când cineva este gata să o simtă”. Stephi Wagner
Familia este un nucleu interconectat, în care membrii ei sunt cu toții prinși într-o rețea inevitabilă, sunt legați într-o singură pânză a destinului. Ceea ce afectează pe unul dintre ei în mod direct îi afectează indirect pe toți. Din acest motiv suferința se transmite karmic, ca un destin nemilostiv, de la o generație la alta, până când unul dintre ei este pregătit să se trezească din iluzia că există separat.
Când unul dintre membrii familiei devine conștient, când dorește să se ridice și să privească spre interior când simte că se prăbușește, acesta este gata să schimbe destinul prin vindecare. Trecând el însuși prin agonia vindecării, întrerupe ”blestemul”, iar potirul otrăvitor nu mai trece de la unul la altul. Ca să fii tu ființa care înfruntă chinul transmis de generații este nevoie de curaj incredibil, și, DA, este firesc să simți că nu este corect! Dar, aceasta este bătălia care merită dusă până la capăt indiferent de sacrificiu, este lucrarea unei vieți, incredibil de importantă și de sacră.
Înainte ca tu să fii fost măcar conceput începe să se scrie istoria pe care o ai în comun cu familia ta. În cea mai timpurie formă biologică, ai în comun mediul celular al mamei și bunicii tale. Când bunica era însărcinată în cinci luni cu mama ta, scrie M. Wolynn, celula precursoare a oului din care te-ai dezvoltat era deja prezentă în ovarele mamei tale. Trei generații care împart același mediu biologic! Știința de astăzi ne spune că atât în celulele precursoare ale ovulelor, cât și în cele ale spermatozoizilor, evenimentele lasă urme care au potențialul de a afecta generațiile următoare.
Cercetătorul B. Lipton a demonstrat că ADN-ul poate fi afectat de gânduri, emoții negative și pozitive sau credințe. Emoțiile mamei precum frica, furia, iubirea sau speranța pot modifica biochimic expresia genetică a urmașilor. Anumite emoții cronice sau repetitive pot pre-programa fundamental modul în care copilul se va adapta la mediul său de viață. T. Verny spune că dacă mama însărcinată trece printr-un stres acut sau cronic corpul ei produce hormoni ai stresului care ajung prin intermediul fluxului sangvin în pântec, inducând copilului aceeași stare de stres.
Când am fost abuzați sau abandonați de părinții noștri copii fiind, cu nesfârșită compasiune să ne amintim că ceea ce au făcut a fost rezultatul abuzului pe care ei l-au suferit în copilărie din mâinile părinților lor. Iar abuzul din copilărie al părinților noștri este rezultatul abuzului suferit de părinții lor când erau copii și așa mai departe.
La final vă las mantra pe care o repet zilnic, de câteva ori pe zi, ca un ritual de întărire a unui gând bun și pentru a învăța să iert:
”Dacă am rănit pe cineva în vreun fel, fie intenționat, fie fără să fiu conștientă, din cauza propriilor mele confuzii, îi cer iertare.
Dacă cineva mi-a făcut rău în vreun fel, fie intenționat, fie fără să fie conștient, din cauza proprie confuzii, îl iert.
Și dacă există o situație pe care nu sunt încă gata să o iert, mă iert pentru asta. Pentru toate modurile în care îmi fac rău, gândesc negativ, mă îndoiesc în credința mea, mă devalorizez, mă judec sau nu sunt bună cu mine din cauza propriilor mele confuzii: mă iert.”
