Nu plânge chiar de sunt departe – O poezie în memoria bunicilor care nu mai sunt

Nu plânge chiar de sunt departe
N-am vrut să plec dar cerul m-a luat
Aș fi rămas cu tine ani mulți poate…
Doar că îngerii nu m-au mai întrebat.
Și m-au purtat pe-aripa lor sfântă
Până aici în raiul unde sunt
Nu plânge stai puțin și mă ascultă
Te port cu mine deși nu-s pe pământ.
Privește cerul când dorul te răzbește
Eu sunt acolo cu sufletul în prag,
Privește atentă o stea ce strălucește
Sunt eu, mi-e dor de chipul tău drag.
Fii fără grijă, aici este bine
Nu ca la voi în brațe dar îmi e…
Veni-va ziua cand vei fi cu mine
Dar până atunci îți mângâi visele.
Și vin de câte ori mă chemi în șoaptă
Când lângă crucea mea tu stai și plângi
Lacrima ta îmi arde rana toată
Încearcă încet tristețea să îți alungi.
Nu mai plânge fata mea că-s la Domnul
Domnul ne îngrijește pe noi toți
Știu că ți-e greu și nu-ți găsești nici somnul
Dar să mă-nvii fata mea tu n-ai să poți.💔

Lasă un comentariu