Legenda spune că atunci când Iisus Hristos, pe cruce fiind, și-a dat ultima suflare, tot ceea ce era viu a fremătat. În acel moment, copacii au făcut un jurământ: să plângă, să sufere după Iisus și să le slujească oamenilor dându-le energie purificată. Până în zilele noastre, copacii ne dau energia lor. Noi primim de la verdele care ne înconjoară nu numai oxigen, ci, fără să ne dăm seama, ne folosim de el ca de un prim ajutor în cazul căderilor energetice. Simțind slăbiciune, instinctiv ne rezemăm spatele de un copac și ne refacem forțele. Unii dintre copaci știu să dea energie omului – aceștia se numesc donori, iar alții, dimpotrivă, iau energia, de aceea și acționează în alt fel: calmează și dau putere, vindecă și ușurează durerile.
În medicina populară se vorbește foarte mult despre dendroterapie sau vindecarea bolilor cu ajutorul copacilor. În secolul nostru nu este simplu să îți găsești timp pentru o plimbare prin pădure, iar principiul de bază al fiecărei terapii, se știe, este regularitatea procedurilor întreprinse.
Tăietura într-un copac îl vindeca pe copil în trecut
Iată cum descrie cercetătorul francez Jacques Bross unul dintre obiceiurile care ușurau suferințele și stabileau legătura între om și copac: pentru a vindeca un copil bolnav, acesta era purtat gol de trei ori printr-o secțiune făcută într-un copac viu… Ritualul era făcut la răsăritul soarelui, atunci când copacul are mai multă putere. Copilul lua energie de la copac, iar copacul îi lua boala copilului. După această ceremonie, tăietura din copac era legată și unsă cu argilă. Astfel a apărut apropierea care a continuat mulți ani între om și copac.
În multe țări din lume, în ziua nașterii unui copil se sădea un copac, care devenea protectorul micuțului, îl apăra și îi dădea o parte din forțele sale vitale. Locuitorii Germaniei, în trecut, în cinstea nașterii unui băiat sădeau un măr, iar în cinstea unei fete – un păr. În Rusia, când pe lume venea un băiat se sădea un stejar, iar atunci când apărea o fată – un pin sau un mesteacăn. Fiecare mergea la copacul său pentru tămăduire. Pentru a primi ajutor, trebuia stabilit un contact cu copacul, trebuia să îi fie adus un cadou, să se discute cu el, să i se ceară ajutor, iar după aceea să i se mulțumească. Se considera că dacă omul stă de câteva ori rezemat de copac cu spatele sau cu capul, acesta va lua asupra sa boala sau nenorocirea.
Ce înseamnă toate acestea?
Niște mijloace de descântat fără sens, capabile doar să îi amăgească pe părinți? Cum îi poate ajuta unui bolnav o tăietură într-un copac viu? Poate exista o explicație logică a acestui fapt?
Biocâmpul sau aureola strălucitoare din jurul trunchiului
În institutele tehnologice din lume se fac de mai mulți ani cercetări ale formei biocâmpului copacilor. În acest scop, copacul este pus într-un câmp electromagnetic puternic, care provoacă apariția unei aureole strălucitoare în jurul trunchiului. Aceste inele strălucitoare care apar în jurul unor copaci pot fi fotografiate cu un film foarte sensibil și analizate. Un copac sănătos care crește separat va da pe fotografie un inel simetric, egal. Dacă pe scoarța copacului se face o tăietură, atunci în aureolă va apărea o limbă strălucitoare lungă. În acest loc, câmpul își va crește dimensiunile brusc.
În acest fel, acțiunile de neînțeles ale vracilor populari primesc o explicație logică: ei cunoșteau proprietățile terapeutice ale copacilor. Și chiar dacă nu foloseau un termen atât de pretențios ca biocâmp, ei știau foarte bine despre forța de acțiune a copacului în locul tăieturii proaspete.
Multe dintre lucrurile pe care le cunoșteau strămoșii noștri s-au pierdut. Cu toate acestea, după o pauză destul de îndelungată, omul s-a apropiat din nou de copaci. Potrivit datelor oferite de obiceiuri, în vechile cărți erau adunate date despre proprietățile terapeutice ale plantelor. Se pare că puteau ușura suferințele omului nu numai copacii vii, ci și buștenii sau tăieturile mici.
Hrănirea corpului cu energie
Forță magică le-a fost atribuită copacilor din cele mai vechi timpuri. La vechii egipteni erau răspândite amuletele din lemn, care erau purtate la gât și îi protejau pe stăpâni de nenorociri. Se considera că diferite tipuri de arbori au proprietăți energetice diferite: hrănesc corpul cu energie, înlătură inflamațiile, contribuie la apariția sentimentelor reciproce, protejează. Trebuie să mergeți la copacul dumneavoastră nu la întâmplare, ci în mod regulat. Dacă ați ajuns la un copac care vă dă energie, procesul de comunicare cu el trebuie să continue 10–15 minute. Dacă ați ajuns la un copac care poate să vă stoarcă energia care nu vă este folositoare, întâlnirea se limitează la 1–2 minute. Fiecare specie de copac are proprietățile sale terapeutice.
De darul minunat al interdependenței dintre copac și om știau să se folosească strămoșii noștri îndepărtați. În fiecare localitate, lângă fiecare locuință existau păduri sfinte sau copaci separați. La ei mergeau oamenii atunci când aveau probleme și aproape de fiecare dată găseau ajutor.