Cititi 3 zile la rând această rugăciune aducătoare de mari bucurii și reușite

Pentru ca rugăciunea să aibă efect, trebuie să fie citită trei duminici la rând, cu o lumânare și multă credință și înțelepciune. Veți vedea cum tot necazul va dispărea!
„Doamne, asa precum arde lumânarea mea de repede, luată din sfânta biserică, tot așa să-mi ajute Dumnezeu, Maica Precista și toți sfinții, ca să piară tot atât de repede toate făcăturile, spurcăciunile, toate relele și patimile, blestemele și lucrurile diavolești, farmecele, descântecele, meșteșugurile și uneltele diavolești de la locul unde stau, de la casa mea, din familia mea, de la cei bântuitți de patimi (băutură, cafea, tutun, curvie, jocuri de noroc, neascultare și nesupunere, înjurăturile de cele sfinte), din capul meu, din trupul meu, din sufletul meu, din familia mea.
Doamne, ajută-mă să-mi recapăt sănătatea, liniștea, sporul și prosperitatea casei, a serviciului, a locului unde lucrez, să fiu binevăzut, să am spor în casă, în vite, în păsări, să fiu ferit de accidente și de relele întâmplări, eu și Casa mea, familia și colaboratorii de la muncă.
Doamne, să se depărteze vrăjmașii și să se îmblânzească, să am soartă bună de la Dumnezeu, să mi se dezlege cununiile și făcăturile, să fiu ferit de argintul viu și lucrurile vrăjitorești să nu aibă putere asupra mea. Doamne, ferește casa mea de ură și invidie, de certuri, de bătăi, de boli molipsitoare, de beții, de anturaj prost.
Doamne, veghează și întărește tineretul și copiii celor de-un neam și o credință cu noi. Doamne, ai grijă de toți copiii și înțelepțește și pe copiii mei. (Toate numele pentru care se roagă respectivul.) Doamne, dă-ne pâinea cea de toate zilele și linistea ta cea sfântă!
Doamne, să se împlinească toate rugăciunile noastre! Doamne, ajută-ne! Doamne, iartă-ne! Doamne, miluiește-ne! Doamne, fie-Ți milă de noi! Doamne al puterilor, fii cu noi!
Amin!”.

Lasă un comentariu