Și dacă te mai supăra viața
Și uneori uiți ce-i omenesc,
Din când în când să spui – Îmi cer iertare
Din când în când rostește – Te iubesc.
Pentru că timpul trece, nu rămâne,
Din nopțile ce gându-ți înrobesc
Decât regretul…Și poate vreodată
Ai vrea să mai poți spune: – Te iubesc.
Un frate, un părinte, un prieten…
Toți sunt la fel…toți îmbătrânesc…
Tu sparge zidul negru al mâhnirii
Și spune fără teamă: – Te iubesc.
Iubirea dăruită-ți va aduce
Iubirea cu ce-i sfânt și omenesc.
Din când în când să spui: – Îți cer iertare,
Din când în când rostește: – Te iubesc.
Iartă-i pe alții, iartă-te pe tine,
Iertarea e un dar dumnezeiesc
Gasește-ti libertatea prin iertare
Și, de iubești, tu spune – Te iubesc.
Pentru că timpul trece, nu rămâne,
Din noptile ce gându-ți înrobesc
Decât regretul…
Și poate că vreodată
Vei plânge că n-ai spus un – Te iubesc.”