Vara, când Soarele răsare, floarea ridică privirea-n zare
Legenda spune că un împărat avea o fată mândră și frumoasă, dar mută. Trist și îndurerat, împăratul a căutat în toată împărăția un leac pentru muțenia copilei. A chemat toți vracii, dar nimeni nu știa ce să facă. O bătrână a venit într-o seară la curte și a spus că știe leacul: să-l invite la masa împărătească pe mândrul Soare, iar când petrecerea va fi în toi și toată lumea va fi bine dispusă, se va dansa și se va cânta, fata să se ducă să ia Soarele la dans și să-i ceară o sărutare. Iar această sărutare o va vindeca de muțenie, a mai spus bătrâna. Când a auzit acestea, împăratul parcă a reînviat și, cu multă speranță, a început pregătirile de ospăț. Dar, vrăjitoarea cea rea a auzit despre toate acestea și s-a dus la mândra Lună să îi spună că fiica împăratului se va căsători cu Soarele.
Luna, plină de invidie și supărare, a jurat că se va răzbuna pe împărat. Ea, care îl iubea atât de mult pe Soare, îl pierdea din cauza unei muritoare? Așa că, s-a ascuns într-un codru, iar, când petrecerea a început, a prins momentul când fata a întors obrazul către Soare pentru a fi sărutată. Atunci, Luna a preschimbat chipul bietei fete într-o floare. Împăratul și toți mesenii i-au spus povestea adevărată și faptul că fata nu avea nevoie decât de o sărutare, dar Luna nu a crezut și a rămas de neînduplecat. Fata a rămas o floare, pe care Soarele a sădit-o într-o grădină, dându-i numele lui.
De atunci, în fiecare vară, când Soarele răsare, floarea își ridică chipul trist, cerșind parcă o sărutare. Când vine seara și apare Luna, floarea lasă chipul către pământ, strângându-și petalele.
