Există legături care nu se rup niciodată.
Există oameni care nu părăsesc cu adevărat viața noastră, chiar dacă drumul lor continuă într-un alt loc, într-o altă formă, într-o altă lume. Părinții sunt printre acei oameni rari pe care nu îi putem pierde cu adevărat, pentru că o parte din ei trăiește mereu în noi.
Părinții sunt rădăcinile sufletului nostru
Ei sunt începutul poveștii noastre. Ei au fost primii care ne-au ținut în brațe, primii care ne-au privit cu iubirea aceea pură, care nu cere nimic în schimb. Chiar dacă uneori viața a fost dură sau imperfectă, chiar dacă am rătăcit, chiar dacă am greșit, inima unui părinte ne-a iubit mai mult decât am putut înțelege.
Iar această iubire nu dispare. Nu se termină. Nu are hotare.
Când părinții nu mai sunt lângă noi
Adevărul este simplu și dureros: trupurile pleacă, dar sufletele rămân.
Ei rămân în vocea noastră interioară, în sfaturile pe care le auzim în liniște, în gesturile pe care le repetăm fără să ne dăm seama. Rămân în felul în care privim lumea, în modul în care iubim, în valorile pe care le ducem mai departe.
Uneori simțim prezența lor într-o amintire, într-un vis, într-un cântec vechi. Alteori îi simțim în clipele de greutate, când parcă ne mângâie dintr-un loc nevăzut.
În realitate, nu ne părăsesc niciodată.
Dacă sunt încă aici, în viață
Atunci trebuie să-i iubim acum.
Să-i respectăm acum.
Să-i ascultăm acum.
Să le mulțumim acum.
Pentru că vine un moment în care ne dăm seama că nu vom mai avea cui trimite acele mesaje scurte. Că nu vom mai auzi acea voce familiară. Că brațele care ne-au ridicat când eram mici vor rămâne doar în fotografie și în inimă.
Inima nu uită niciodată
Locul părinților este acolo unde lumina nu se stinge: în inimă.
Acolo îi poți păstra pentru totdeauna. Acolo îi poți chema ori de câte ori ai nevoie de sprijin, de putere, de un cuvânt bun.
Viața ne separă uneori prin distanțe, alteori prin lumi diferite.
Dar iubirea… iubirea rămâne podul care nu se rupe.
