Silviu Prigoană a murit. S-a stins din cauza unui accident stupid

Silviu Prigoană a murit. Decesul a avut loc într-o manieră neașteptată. Afaceristul s-a stins în timp ce lua masa. Cunoscutul om de afaceri și politician s-a înecat și s-a sufocat cu mâncare. Prigoană lua masa cu niște apropiați.
Alexandra Alexandrescu, jurnalistă la Realitatea TV, apropiată de Silviu Prigoană, a confirmat informația marți după-amiază, 12 noiembrie. Potrivit primelor informații, fostul politician nu se afla în București, la momentul în care a avut accidentul ce i-a provocat moartea.
Silviu Prigoană urma să împlinească 61 de ani peste doar câteva săptămâni, în data de 22 decembrie.
De-a lungul timpului, Prigoană a investit în compania de salubrizare Rosal. De asemenea, în media, a fost patronul Realitatea TV, Etno TV, Taraf TV și Fanatik. De asemenea, a avut acțiuni la Taifasuri, Manele FM, Jazz FM, Etno FM și RTL. În perioada 2008-2012, Prigoană a fost deputat PDL. În 2012, Prigoană a candidat pentru Primăria Capitalei, dar nu a avut succes.
Silviu Prigoană a fost căsătorit cu prima sa soție, Viorica, care a decedat la doar 30 de ani, în 1994. Din această căsătorie are doi fii, Honorius și Silvius. Silviu Prigoană s-a căsătorit a doua oară cu Adriana Bahmuțeanu, cu care a avut o relație tumultoasă, din care au rezultat nu mai puțin de cinci divorțuri. În urma relației cu Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a născut doi băieți, născuți în 2007 și 2010.

Lasă un comentariu