Cel mai bun EXERCITIU pentru controlul gândurilor. Când și unde să îl folosești

Dacă simți că mintea ta este mereu agitată, prinsă în gânduri negative sau îngrijorări inutile, există un exercițiu simplu, dar extrem de eficient, care te poate ajuta să preiei controlul asupra propriei gândiri.
Așază-te într-o poziție confortabilă, de preferat într-un loc în care nu vei fi deranjat/a. Stai fie în poziție de meditație, cu coloana dreaptă.
Închide ochii și începe să respiri profund și ritmic. Concentrează-te pe respirație timp de câteva minute pentru a-ți calma mintea și corpul.
Alege un obiect pe care te concentrezi. Poți alege să te concentrezi pe un obiect fizic simplu ,o lumânare aprinsă, un punct pe perete, un simbol spiritual o imagine a unui simbol pe care tu îl consideri sacru, sau ….pe propria respirație.
Fixează-ți atenția asupra obiectului ales. Nu lăsa mintea să se rătăcească. dacă observi că începi să te gândești la altceva, adu-ți ușor atenția înapoi la obiectul de concentrare și fă acest lucru fără să te frustrezi.
Crește durata treptat, incepe cu câteva minute de concentrare și mărește treptat timpul, până ajungi la 15-30 de minute pe zi. Scopul este să îți disciplinezi mintea să rămână concentrată asupra unui singur lucru, fără a se lăsa distras/a de alte gânduri.
Conștientizeaza-ti liniștea interioara. După un timp de practică constantă, vei observa că mintea devine din ce în ce mai liniștită, iar gândurile perturbatoare își vor pierde din putere. Aceasta este o modalitate de a controla fluxul gândurilor și de a dezvolta puterea concentrării/ atenției.
Când să îl folosești?

  • Dimineața, pentru a-ți seta o stare de spirit pozitivă pentru întreaga zi.
  • Înainte de o decizie importantă, pentru a evita influențele emoționale negative.
  • Când te simți copleșit, pentru a nu lăsa stresul să preia controlul.
  • Înainte de culcare, pentru a-ți liniști mintea și a dormi mai bine.

Unde să îl practici?

  • Oriunde! Poți face acest exercițiu la birou, acasă, în mijloacele de transport sau chiar în mijlocul unei conversații dificile. Cu cât îl practici mai des, cu atât vei avea mai mult control asupra gândurilor tale.

Încearcă acest exercițiu chiar acum! Ce gânduri îți trec prin minte? Sunt ele utile sau ar trebui să le redirecționezi? 

Lasă un comentariu