Nu se vindecă, nu se estompează, nu devine „mai ușoară” așa cum spun unii.
Ea doar învață să respire în tine, să se așeze în tăcere, să devină parte din cine ești.
Este o rană care nu se închide, ci se transformă.
Uneori doare ca în prima zi, alteori pare că ai găsit puterea să mergi mai departe.
Dar în adâncul sufletului, există mereu acel loc gol… acel loc care poartă numele copilului tău.
O astfel de pierdere nu îți fură doar un om drag, ci îți schimbă pentru totdeauna felul în care simți, privești și iubești viața.
Devii mai fragil/ă, dar și mai profund/ă.
Mai tăcut/ă, dar și mai plin/ă de înțelesuri.
Mai îndurerat/ă, dar și mai conștient/ă de prețul fiecărei clipe.
Durerea rămâne — dar rămâne și iubirea.
Pentru că durerea nu este o boală: este expresia celei mai profunde iubiri. Și această iubire nu moare. Pur și simplu își schimbă forma. Ne însoțește pentru totdeauna…
Durerea pierderii unui copil nu se stinge niciodată
Trăim într-o societate dornică să ne vadă „bine”, să creadă că ne-am „recuperat”, ca și cum pierderea unui copil ar putea fi măsurată după calendar. Dar cei care au traversat acest abis știu că durerea pierderii unui copil nu este o etapă cu început și sfârșit: este o transformare ireversibilă a sufletului.