Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă, din Munții Argeșului. Aici, legenda celor trei dorințe nu e doar spusă în șoaptă — e trăită.
O mănăstire cocoțată pe stâncă
Cetățuia nu e un loc în care ajungi întâmplător. Drumul e abrupt, piatra e aspră, iar urcușul pare mai degrabă o probă de inițiere. Poate tocmai de aceea, tradiția spune că dorințele puse aici sunt ascultate doar dacă ai venit cu sufletul curat și cu răbdare.
Când ajungi sus, ai impresia că ai pășit într-o lume suspendată între cer și pământ.
Legenda celor trei dorințe
Se spune că, în peștera unde s-ar fi nevoit Negru Vodă, există un loc anume — o crăpătură în stâncă, luminată doar de o candelă — unde oamenii își pun trei dorințe.
Tradiția spune că:
– prima dorință trebuie să fie pentru altcineva
– a doua pentru tine
– iar a treia… pentru suflet, nu pentru lume
Cei care au încercat povestesc că au simțit o liniște ciudată, ca și cum muntele ar fi ascultat.
Se spune că, demult, pe vremea când munții încă vorbeau cu oamenii, iar umbrele aveau memorie, în stânca abruptă a Cetățuii trăia un sihastru. Numele lui s-a pierdut, dar legenda lui a rămas.
Cele trei dorințe
Legenda spune că sihastrul avea darul de a vedea în oameni. Nu le îndeplinea dorințele ca un magician, ci le deschidea drumurile pe care nu îndrăzneau să pășească.
El le spunea fiecărui călător:
„Trei dorințe poți rosti, dar numai una îți va schimba viața. Prima să fie pentru altul, a doua pentru tine, iar a treia… pentru ceea ce nu se vede, dar te ține în picioare.”
Dacă dorințele erau curate, muntele le asculta.
Minunea care a rămas în piatră
Într-o noapte, sihastrul a dispărut. Unii spun că s-a ridicat la cer, alții că s-a contopit cu stânca. În locul unde stătea el a rămas o crăpătură în piatră, exact cât să-ți încapă palma.
Cei care își pun mâna acolo simt o căldură ciudată, ca o bătaie de inimă.
Și tot acolo, oamenii își spun cele trei dorințe.