Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare reprezintă perioada de la Florii până în sâmbăta dinaintea Paștelui, o perioadă încărcată cu tradiții.
Săptămâna Mare se deosebeşte de toate celelalte perioade ale anului bisericesc, una în care sunt retrăite patimile Mântuitorului, care lasă să se întrevadă bucuria şi lumina Învierii.
I se mai spune Săptămâna Patimilor şi se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post, încheind perioada de pregătire sufletească şi trupească pentru întâmpinarea cu cuviinţă a celei mai mari sărbători creştine, Învierea Mântuitorului.
În cadrul Postului Sfintelor Paşti, Săptămâna Sfintelor Patimi a avut întotdeauna un loc special.
Potrivit site-ului www.crestinortodox.ro în Bihor şi în Maramureş, i se mai spune Săptămâna Neagră. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis.
Mulţi credincioşi încearcă chiar să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului.
În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.
Pregătirile pentru întâmpinarea Învierii Domnului cuprind şi o serie de tradiţii şi de obiceiuri populare.
Zilele din Săptămâna Mare în care nu ai voie să speli rufe
În prima zi din Săptămâna Mare se face curățenia de Paște. Conform tradiției, în această zi, se scoate totul la aerisit, se spală și se calcă hainele, dar se fac și reparații în casă. A doua zi, în Marțea Mare, se pot spăla rufele, se curăță geamurile și se fac toate treburile casnice.
Pe de altă parte, în Miercurea Mare, nu se spală rufe! Creștinii au voie să sape sau să curețe pomii în curte. De asemenea, toată familia trebuie să contribuie la treburile gospodărești. Joia Mare, numită și Joia Neagră sau Joia Patimilor, este ziua în care a avut loc Cina cea de Taină a Mântuitorului și citirea Deniei Mari. În această zi, gospodinele trebuie să vopsească ouăle roșii.
Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri dinainte de Paște. În această zi, Iisus a murit răstignit pe cruce. Creștinii trebuie să știe că nu se spală rufe și nu este bine să se ocupe de treburile casnice. Important de menționat este și faptul că, în Vinerea Mare nu se vopsesc ouă. Cei care nu au vopsit ouăle Joi, trebuie să știe că doar în Sâmbăta Mare mai pot face acest lucru.
Ce trebuie să faci în Sâmbăta Mare
Sâmbătă, Iisus Hristos a fost îngropat, iar credincioșii trebuie să se pregătească pentru marea veghe. În acea seară, se aprind luminile și are loc slujba de Înviere, în bisericile ortodoxe. Potrivit tradiției, femeile trebuie să poarte o cămașă nouă, cusută special pentru Paște, în timp ce bărbații trebuie să aibă o pălărie nouă.
Tot în seara de sâmbătă, gospodinele trebuie să pregătească coșul care va fi dus și sfințit la biserică. Dacă vă întrebați ce trebuie să aveți în coș, ei bine se pare că ouăle roșii, pasca, cozonacul sau slănina de porc nu trebuie să lipsească, De asemenea, nu uitați de: salata de sfeclă roșie cu hrean, usturoi, făină, zahăr și sare, alături de o ramură de busuioc și o lumânare albă.