„Precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui,
așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Romani 6, 4)
De aproape două mii de ani, creştinii tuturor timpurilor și locurilor se salută în dimineața Învierii, și apoi timp de 40 de zile, până la Înălțare, cu salutul „Hristos a Înviat”.
Prin acest salut fiecare dintre noi îşi declară asentimentul la marea taină a Învierii Fiului lui Dumnezeu, Cel făcut om pentru noi și pentru a noastră mântuire, Cel înviat ca un nemuritor şi care a ridicat împreună cu El la viața cea nouă întreaga creatură.
„Hristos a Înviat” sunt cuvintele pline de har prin care noi arătăm tuturor credința noastră în Hristos cel răstignit şi îngropat dar „înviat a treia zi după Scripturi” (1 Cor. 15, 4).
„Hristos a Înviat” rostim cu toții şi preamărim minunea Învierii Domnului ca una ce este cel mai însemnat eveniment din toate câte au avut loc sub soare.
„Hristos a Înviat” sunt cuvintele prin care inimile noastre se umplu de bucurie şi nădăjduim că şi noi vom trece „din moarte la viață și de pe pământ la cer” căci Hristos s-a făcut „începătură tuturor celor adormiți” (I Cor. 15, 20) şi cu adevărat „moarte nu mai este” (Aрос. 21, 4).
„Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul şi pământul şi cele dedesubt”, cântăm și noi împreună cu Biserica, în noaptea sfântă a Învierii. Minunea Învierii inundă firea şi glasurile femeilor mironosițe aflate în grădina mormântului în fapt de dimineață, izbucnesc în strigătul bucuriei fără de margini: „Am văzut pe Domnul! A Înviat Domnul” (Ioan 20, 11).
De la cei care au fost martori ai Învierii Lui atunci, am păstrat şi noi cu scumpătate vestea cea mare a biruinţei asupra morţii câştigată prin Crucea lui Hristos căci „prin Cruce a venit bucurie la toată lumea” şi din Cruce izvorăsc razele binecuvântate ale Sfintei Învieri.
Temelia de granit a lucrării spirituale în lume a Bisericii lui Hristos constă tocmai în acest fapt extraordinar al Învierii.
Fără înviere Hristos ar fi rămas pentru omenire şi vremuri un simplu răzvrătit şi lucrarea Lui s-ar fi prăbuşit în valul de dispreț al duşmanilor Lui.
Creştinismul ar fi fost sortit pieirii odată cu mormântul pecetluit şi Biserica Creştină n-ar fi fost decât o simplă comunitate de interese şi idei.
Dar Învierea Domnului cea de a treia zi, mormântul gol şi Biserica plină de viaţă, de credință şi de har sunt adevăruri eterne în fața cărora ura omenească şi lucrarea celui rău n-au putut face și nu vor mai putea face nimic.
„Hristos a Înviat” sfărâmând legăturile cele veşnice ale morţii şi ale păcatului și Biserica continuă până la sfârşitul veacurilor lucrarea Lui în lume.
„Hristos a Înviat” şi prin învierea Lui neamul omenesc se îmbracă în veşmântul nestricăciunii şi al vieții și vom petrece cu El pentru vecie, când „pururea cu Domnul vom fi” (I Tes. 4, 17).
Învierea Domnului este un izvor de lumină şi de bucurie pentru toți creştinii. Prin aceasta suntem chemaţi cu toții, mici şi mari, cărturari şi necărturari, tineri şi bătrâni, să înaintăm pe calea binelui, a adevărului şi a credinței, suntem chemaţi la desăvârşirea vieţii noastre creştine şi la apărarea tezaurului sfânt al învăţăturii ortodoxe.
Învierea lui Hristos este temelia mântuirii noastre, ea este credinţa mângâitoare şi fericită pe care o mărturisim ori de câte ori rostim cuvintele din Crez: „s-a răstignit, s-a îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Această mărturisire ne dă putere şi tărie în înfăptuirea binelui în această viaţă şi speranţă pentru dobândirea vieţii celei veşnice în Împărăţia lui Hristos cel răstignit şi înviat.
Cunoscând toate aceste lucruri să căutăm să trăim în pace şi bună înţelegere cu toţi oamenii, lucrând cu frică şi cu cutremur la mântuirea noastră sufletească.
Mulţumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem praznicul Sfintei Învieri să ne purtăm unii pe alții în rugăciunile noastre către Domnul Hristos Cel înviat, întâmpindu-ne cu salutul pascal: