Mi-e dor de tine, Doamne, îmi este-atât de dor…!
Pășesc pe scara vieții, și-n loc să urc…cobor.
Pe treptele virtuţii, în loc să cresc…eu scad,
Mă prind din nou cu patos, dar tot greşesc și cad.
Cum pot zări Lumina, şi-apoi să n-o ating?
Cum să-nțeleg lubirea, când din iubire plâng?
Întinde-mi braţul, Doamne, și-ajută-mă, Te rog!
Cum vrei s-ajung la Tine, cu sufletul olog?
Și cred că poți, ajută-mi necredinţei
Durerea să mi- o iei, dând aripi biruinţei.
Căci știi că suntem slabi, și nu putem lupta,
Noi ne lăsăm, Părinte, în Sfântă Voia Ta…!