Lungimea degetului mic poate spune multe despre felul în care relaționezi cu ceilalți, te porți în viața privată sau lupți pentru visele tale. Află din rândurile următoare ce dezvăluie acesta despre personalitatea ta:
TIP A.
Dacă vârful degetului mic se oprește chiar la linia de început a articulației superioare a degetului inelar, te încadrezi în categoria de tip A.
Cei care au personalitate de tip A tind să fie rezervați ori chiar introvertiți. Nu te deschizi cu ușurință față de ceilalți, nici față de cei mai apropiați oameni din viața ta.
Nedreptatea este lucrul care te enervează mai mult decât orice altceva. Ești o persoană autentică, directă, care face tot posibilul ca cei dragi să fie bine și te aștepți ca ei să facă același lucru pentru tine.
Cei care nu te cunosc te pot considera o persoană arogantă și rece, mai ales că te exteriorizezi de fiecare dată când ceva nu îți este pe plac. În ciuda acestui fapt, ești, de fapt, un om foarte cald și sufletul petrecerii.
TIP B.
Dacă degetul tău mic depășește linia superioară a degetului inelar, faci parte din categoria tip B.
Persoanele care fac parte din această grupă sunt foarte loiale și extrem de sensibile. Când ai un nou iubit sau o nouă iubită, el/ea devine întreaga ta lume. E mereu în gândurile tale și te străduiești să te conectezi la un nivel cât mai profund posibil.
În ciuda acestui devotament, preferi să le arăți celorlalți că poți fi fericit/ă și fără să ai pe cineva lângă tine.
Ești o persoană discretă, căreia nu îi place să discute cu ceilalți chestiuni legate de viața personală. Este posibil să fii fost pasionat de psihologie la școală, deoarece te pricepi de minune să citești oamenii.
În viață, te dedici complet obiectivelor principale: jobul, educația, familia sau prietenii. În general, ești o persoană calmă, care nu se lasă mânată de emoții.
TIP C.
Persoanele cu personalitate de tip C sunt optimiste, pline de viață. Lungimea degetului mic spune despre tine că ai tendința de a ierta și de a uita cu ușurință pentru că tu nu poți rămâne furios/furioasă multă vreme.
Excesul de energie te poate face să pari egocentric/ă și, uneori, sufocant/ă. Îți este greu să cedezi mai ales când ești convins/ă că ai dreptate. În același timp, vei fi prima persoană care va spune „scuze” dacă lucrurile merg prea departe.
Familiaritatea îți dă un sentiment de siguranță, în timp ce necunoscutul te sperie. Dacă ieși din zona ta de confort vei reuși să crești și să devii o versiune mai bună a ta.