În fiecare an, pe 30 august, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, cel supranumit ”protectorul omenirii”. Sfântul Alexandru este unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și un apărător neînfricat al credinței creștine.
Sfântul Alexandru a trăit la începutul secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare și a fost ucenic al Arhiepiscopul Mitrofan al Bizantului. Ierarhul a dus o viață modestă, fără știința cărților însă, datorită virtuțiilor sale a fost considerat îndeajuns de demn încât să îl slujească pe Sfântul Mitrofan, iar apoi să ajungă el însuși Patriarh
Predispozitii ale persoanelor cu numele Alexandru/Alexandra:
Sociabile, independente, optimiste, joviale, despre persoanele cu numele Alexandru se spune ca sunt indragostite de libertate. Sunt firi energice, distinse, seducatoare, inzestrate chiar cu o anumita carisma. Mereu cu zambetul pe buze, Alexandru se face repede remarcat si indragit. Ii place sa comunice si apreciaza in mod deosebit activitatile in echipa. Tandru, sensibil si generos, Alexandru incearca sa fie mereu pe placul celor din jur.
Despre Alexandra se crede ca este puternica, ambitioasa si curajoasa. Partenerul ei de viata trebuie sa fie la inaltime! Stie sa fructifice sansele care i se ofera si poate face cariera in domenii precum finante, justitie, audiovizual, jurnalism sau sport.
Sfântul Alexandru – Tradiții și obiceiuri
- În această zi de sărbătoare, se spune că nu este bine să îți vorbești aproapele de rău;
- Biserica îndeamnă toți credincioșii să fie mai milostivi cu cei năpăstuiți de soartă;
- În această zi, creștinii sunt îndemnați să spună rugăciunea Sfântului Alexandru.