8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului. Ce ai voie să faci și ce nu în ziua de Sfânta Marie mică

Nașterea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică pe 8 septembrie, fiind prima mare sărbătoare din anul bisericesc (an care începe la 1 septembrie). A fost fixată în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veșniciei, viața fără de sfârșit.
Pe 15 august creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului (numită popular Sântămăria Mare), iar pe 8 septembrie este Nașterea Maicii Domnului (Sântămăria Mică).
Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare sărbătoare, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul. În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară.
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică:
În dimineaţa sărbătorii, se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului și membrii familiei o roagă pe ocrotitoarea tututor credincioșilor să le dăruiască sănătate şi să le binecuvânteze căminul cu sănătate și cu roadele recoltei adunate în acest an.
Potrivit tradiţiei populare, în toată țara, în ziua praznicului se deschide sezonul nunţilor şi botezurilor. Până în Postul Crăciunului, la aceste petreceri legate de cele mai îndrăgite evenimente din viaţa de familie, în toate comunităţile locale răsună urările tradiţionale: „Să vă trăiască!” şi „Casă de Piatră!”
În ziua praznicului, creştinii păstrează tradiția de a aduce la biserică, pentru a fi sfinţite, pâine, fructe şi lumânări. După slujba de sfinţire, credincioșii împart aceste ofrande binecuvântate copiilor şi săracilor, rugând-o pe Maica Domnului să aducă în familia lor : spor, armonie şi sănătate.
O veche tradiţie cunoscută sub numele de „ Cozonacul Maicii Domnului” spune că în ajunul sărbătorii, persoanele bolnave trebuie să prepare un cozonac cu multe arome şi stafide și să-l rumenească în cuptor.
Apoi, bolnavul trebuie să împlinească un ritual: rupe cozonacul în două bucăţi: o parte o aruncă în curtea casei, iar cealaltă o mănâncă el. Bolnavul trebuie să rostească un jurământ sever: „Atâta vreme cât voi trăi, nu voi mai gusta carne de capră. Pentru boală un cozonac, pentru mine vindecare şi sănătate!” Tradiția spune că ritualul se continuă prin degustarea unui pahar de vin roşu. Dintr-un vas de lut, plin cu vin, bolnavul trebuie să toarne un pahar cu vin pe pământ, iar cantitatea rămasă să o bea treptat, rostind în gând o rugăciune pentru sănătate. Tradiţia spune că suferinzii se vindecă dacă ei îşi respectă jurământul.
Pentru protecţia copiilor, cu sfințenie, se împlinește un ritual. Acestea nu fierb oale pe foc și nici nu lucreză în gospodărie.
Praznicul din data de 8 septembrie este pragul dintre două anotimpuri, iar gospodarii încep pregătirile pentru lucrările agricole. După praznicul Nașterii Maicii Domnului încep semănăturile de toamnă, iar gospodinele sfințesc la biserică fructe de toamnă și bucate tradiționale.

 

Lasă un comentariu