Animalele pe care ni le alegem… sau poate cele care ne aleg pe noi… nu sunt simple prezențe în viața noastră. Ele fac parte din karma noastră, din povestea sufletului nostru, din ceea ce avem de vindecat și de înțeles. Când un animal nou intră într-o casă pentru prima dată și știe exact unde să meargă, dă semne că recunoaște încăperile, lucrurile, e semn clar că e o întoarcere.
Unele animale apar exact în momentul în care inima noastră se frânge, ca și cum ar fi știut drumul până la noi.
Ele ne aduc liniște printr-o singură privire, iar asta nu e o coincidență — e o întâlnire karmică.
Altele sosesc în perioade de schimbare, pentru a ne învăța răbdarea, grija, responsabilitatea sau curajul de a iubi din nou.
Pentru că un animal nu iubește niciodată pe jumătate.
El iubește total, pur, necondiționat.
Uneori mai curat decât un om.
Se spune că animalul care stă lângă tine îți oglindește energia.
Dacă e neliniștit, e pentru că îți simte fricile.
Dacă e blând, e pentru că îți simte pacea.
Dacă e protector, e pentru că în trecut, într-o altă existență, ai fost și tu protector pentru el.
Există suflete de animale care revin la noi, dintr-o viață în care nu am apucat să ne luăm rămas bun.
Vin să continue legătura.
Vin să ne învețe ceva ce nu am învățat atunci.
Vin pentru că sufletele se recunosc, chiar și când trupurile sunt diferite.
Când un animal moare, nu își încheie doar viața, ci și rolul karmic.
Uneori pleacă atunci când lecția a fost învățată.
Durerea pe care o lasă în urma lui este și ea o lecție — lecția de a înțelege că iubirea nu se termină, doar se transformă.
Animalele nu trec prin viața noastră…
Ele intră în destinul nostru.
Și fiecare dintre ele poartă un mesaj:
„Te învăț să fii mai om. Pentru că eu știu deja cum se iubește.”
