Suntem singurele ființe de pe Pământ capabile să ne transformăm biologia prin ceea ce gândim, simțim, spunem și facem. Celulele noastre urmăresc constant gândurile și reacționează la ele.
Reamintirea unei situații negative sau triste declanșează aceeași eliberare de hormoni și substanțe biologice ca stresul real.
Nivelurile hormonale se modifică, somnul este perturbat, receptorii neuropeptidici ai celulelor pielii se schimbă, iar trombocitele devin mai vâscoase. Chiar și lacrimile se schimbă.
Lacrimile de tristețe conțin urme chimice diferite față de lacrimile de bucurie.
Corpul nu este separat de minte. Tot ceea ce trăim emoțional – stres, frică, furie, vinovăție sau tristețe – nu dispare pur și simplu. Dacă nu este exprimat sau înțeles, se acumulează în interior și începe să se manifeste fizic. În domeniul numit psihosomatică, se studiază exact această legătură: cum emoțiile și conflictele interioare pot contribui la apariția unor afecțiuni reale.
A spune că „boala vine de la noi” poate însemna, de fapt, că:
- ne ignorăm nevoile reale,
- trăim în dezechilibru (prea mult stres, prea puțină odihnă),
- reprimăm emoții,
- ne îndepărtăm de ceea ce ne face bine.
Poate cea mai importantă întrebare nu este „de ce m-am îmbolnăvit?”, ci „ce încearcă corpul meu
să-mi spună?”.
Pentru că, uneori, boala nu este doar un dușman, ci și un mesaj. Iar atunci când începem să ascultăm, nu doar să tratăm, apare o șansă reală de vindecare – nu doar a corpului, ci și a modului în care trăim.