Soarta lui este cunoscută românilor și străinilor. Mihai Neșu s-a accidentat în mai 2011, acel moment negru al unei vieți ce naște durere. Sau naște modele de urmat. Depinde, mereu, de unghiul în care vezi viața.
Mihăiță, cum e viața ta acum?
Cum să fie? Frumoasă! Ce întrebare e asta?
Te văd senin, zâmbitor, nu pare ceva forțat…
Așa și sunt, așa și simt. Din experiența mea îți spun că totul pornește din interiorul omului, din relația lui cu Dumnezeu. Dacă omul nu reușește să se întoarcă la Dumnezeu, în lumea aceasta plină de probleme, îi va fi greu. La mine se vede că sunt paralizat, dar alții au probleme mai mari care nu se văd. Dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai nimic în viață! Eu, 30 de ani, am fost ca batista prin aer.
Adică?
Adică aveam eu visurile mele, pe unele mi le-am realizat, însă nu știam cu adevărat ce drum aveam în viață. Până la urmă, noi primim viață de la Dumnezeu, dar ce facem cu ea? Viața e ca o facultate în care învățăm cât mai multe lucruri pentru ca la finalul vieții să fim pregătiți de ceea ce urmează. Fiindcă viața nu se oprește aici, la ceea ce trăim pe pământ, sufletul este veșnic. Toate lucrurile bune sau rele pe care le facem le ducem cu noi. Dincolo. Dacă nu reușim să ne pregătim pe parcursul vieții, ne va fi greu.
„Cea mai simpatică întrebare”
Există ceva care să-ţi lipsească din ceea ce ai avut înainte?
Nu! Trăiesc cel mai bun moment al vieţii mele, acum, la 40 de ani. Şi m-ajută Dumnezeu, de multe ori nici să nu simt că sunt paralizat! Au fost clipe teribile, în care nu-mi trecea cu toate pastilele din lume. Nici nu aveam cum, fiindcă durerea mare era în suflet.
Ai avut momente când simţeai că o iei razna?
Am avut clipe când simţeam că nu mai pot. Dar am căutat răspunsuri. Am încetat să caut răspunsurile la doctori, fiindcă ştiinţa e limitată. Am avut şansa unor preoţi buni, s-au rugat şi ei pentru mine, am vorbit cu ei, m-au ajutat cu sfaturi. Trebuie să mă lupt să le pun în practică. Programul meu e simplu: trebuie să mă ţin de ceea ce mi-au dat doctorii, terapie pentru corp, şi ceea ce mi-au dat preoţii, terapie pentru suflet. În rest, la fundaţie, cu una, cu alta, după puterile şi mintea mea. Acum am reuşit să percep ce trebuie să fac, încerc să mă ţin de program, iar Dumnezeu mă întăreşte zi de zi.
„Trebuie să acceptăm ceea ce ni se întâmplă!”
„Biserica e un spital, mergem toți acolo fiindcă suntem bolnavi și vrem ca Dumnezeu să ne vindece. Păcat că doar la ananghie ajungem să realizăm nişte lucruri esenţiale pentru viaţă” Mihai Neșu