Există oameni care te admiră…dar nu îți vor spune niciodată. Nu pentru că nu îți văd efortul. Nu pentru că nu observă schimbarea ta. Nu pentru că nu știu că crești. O văd. O știu. O simt. Dar le este greu să recunoască.
Există oameni care te privesc în tăcere, analizează fiecare pas pe care îl faci, văd cum progresezi, cum te perfecționezi, cum te ridici după ce ai căzut… și chiar dacă în adâncul sufletului știu că faci lucrurile bine, preferă să tacă.
Pentru că a te lăuda ar însemna să accepte că crești. Și există oameni care nu suportă să te vadă crescând. Te admiră, dar nu te celebrează. Te privesc, dar nu te susțin. Te urmează, dar nu te aplaudă. Te copiază, dar nu te recunosc.
Și partea cea mai crudă este că de multe ori această admirație deghizată în tăcere vine de la oameni apropiați.
Oameni care ar trebui să se bucure pentru tine, dar se simt inconfortabil când începi să strălucești. Oameni care te-au vrut mic, îndoielnic, care avea nevoie de aprobare.
Oameni care ar trebui să se bucure pentru tine, dar se simt inconfortabil când începi să strălucești. Oameni care te-au vrut mic, îndoielnic, care avea nevoie de aprobare.
Oameni care s-au simțit în largul lor atâta timp cât nu reprezentai o amenințare pentru ego-ul lor. Dar în ziua în care ai început să te schimbi, a început și disconfortul lor. Nu aștepta flori de la cei care se simt răniți de creșterea ta.
Nu aștepta aplauze de la cei care concurează în secret cu tine. Nu aștepta recunoaștere de la cei care se simt bine doar atunci când ești sub ei. Continuă să crești oricum. Pentru că progresul tău nu are nevoie de permisiune. Lumina ta nu are nevoie de aprobare. Procesul tău nu are nevoie de martori sinceri pentru a fi real.
Și ține minte asta… Uneori, tăcerea unora nu înseamnă că nu faci zgomot…înseamnă că creșterea ta îi rănește. Există oameni care te admiră, dar nu te vor lăuda niciodată… pentru că se tem că un cuvânt de încurajare îți va da și mai multă putere.