Vine o vreme când trebuie să te RETRAGI din VIAȚA COPIILOR, tiptil, pe uşa din spate, fără a o trânti…
Să rămâi lângă prag, cu sufletul îngenunchiat, neincetand să-i binecuvantezi, să-i iubeşti şi să-i încurajezi…
Să veghezi discret fără să le tulburi existența…
Să le fii alături cu inima şi gândul, iar la nevoie să întinzi din nou mâna pentru a-i ajuta…
Să aştepți să se deschidă uşa, să te bucuri din nou de revedere, ca si cum ar fi pentru prima oară…
Să astepți cu demnitate ca nisipul din clepsidra vieții să se scurgă fară a cere, doar a dărui.
E bucuria cea mai mare pe care o simte un suflet de PĂRINTE.
Iar când in schimb primeşti iubirea, respectul şi recunoştința, clepsidra se poate goli, se umple cerul cu iubire…pentru că ei vor RĂMÂNE mereu copiii tăi, orice ar face…
Doamne, binecuvintează şi ocroteste copiii Tăi!
Notă: Am folosit expresia „pe uşa din spate, făra a o trânti”… în mod metaforic…
A ieşi pe uşa din spate, pentru mine înseamnă a renunța la sentimentul pe care-l avem ca părinți că e DREPTUL nostru să deținem controlul asupra alegerilor facute de copii, asupra modului lor de viață…
Înseamnă a renunța la ideea că noi suntem cei mai importanți din viața lor… înseamnă a rămâne paşnici cu iubire, chiar şi atunci când alegerile lor nu coincid planurilor noastre.