Preotul Constantin Necula este unul dintre cei mai cunoscuți preoți de la noi din țară. Ce părere are preotul Constantin Necula despre familie
„Eu cred că femeia depăşeşte bărbatul. Când se mulţumeşte doar să-l egaleze îmi pare că pierde perspectiva. A te supune soțului nu înseamnă a-i admite toate mojiciile. Cum să fie egalitate când femeia naște, și bărbatul nu? Femeia este net superioară bărbatului.” “Există în epistola care se citește la cununie un verset care spune: << Iar femeia să se teamă de bărbat >>. Acest lucru e valabil, însă, când bărbatul face pentru femeie ce-a făcut Hristos pentru biserică: s-a răstignit pentru ea.”
“A-ți iubi soția înseamnă a schimba copilul, a spăla vasele. Chiar și dacă ești popă. Popa-i popă de la ușă încolo. În casă este părintele copiilor săi și soțul soției sale. Asta înseamnă, de fapt, a fi soțul cuiva, a-l însoți în toate. Din nefericire, cele mai frumoase lecții de însoțire le vezi pe patul de moarte.” „A crește în familia ta înseamnă a te întări în valori comune. Putem sta 24 de ore în camere diferite, uitându-ne la alte emisiuni, citind alte cărți, mâncând altă mâncare, bând altă apă, dar bunurile comune sunt copiii.” “Sunt foarte întristat când aud că o familie, ca să nu divorțeze, face un copil. Copilul nu e bară de sudură. La capătul carierei este o prăpastie dacă aceasta nu s-a împlinit într-o dragoste. Atunci când ne iubim soțiile și copiii, împlinim iubirea lui Hristos.” a scris preotul Constantin Necula pe contul de Facebook.