Acest fragment din carte “Arta subtilă a nepăsării spune povestea unui prinț care și-a petrecut întreaga viață căutând răspunsuri la întrebările sale și le-a găsit. Din filosofia sa, s-a născut o întreagă religie.
Acum 2500 de ani, la poalele munților Himalaya, era un mare palat. În el locuia un rege, căruia i s-a născut un fiu. Regele își dorea ca viața fiului său să fie ideală și fără probleme. A ridicat ziduri înalte în jurul palatului pentru ca copilul să nu știe despre evenimentele din lume. Băiatul a crescut și habar nu avea despre problemele oamenilor obișnuiți. Așa a trecut toată copilăria lui. Dar, în ciuda bogăției nemărginite, viața a încetat să îl facă fericit pe prinț. Într-o noapte, acesta a fugit de la palat. Pentru prima dată în viața sa, a văzut suferința bolnavilor, a celor fără adăpost și a celor pe moarte. Prințul credea că anume bogăția îl făcea nefericit.
În noaptea următoare, a fugit din nou din palat, dar deja definitiv. Ani de zile a trăit ca un cerșetor, dormind în noroi și mâncând resturi. Prințul a îndurat boala, foamea, durerea și singurătatea.
Au trecut câțiva ani, iar prințul a început să observe că o viață de suferință nu dezvăluie nici secretele lumii și nici scopul ei final. Curând a ajuns la concluzia: trebuie să caute o altă cale.
Prințul a pornit la drum și a găsit un copac mare lângă râu. A hotărât că se va așeza lângă acel copac și nu se va ridica până când nu îi va veni o altă idee grozavă.
Potrivit legendei, prințul a stat sub copac timp de 49 de zile. Drept urmare, a ajuns la concluzia că viața însăși este o formă de suferință. Bogații suferă din cauza bogăției lor, săracii din cauza sărăciei lor, cei singuratici din cauza faptului că nu au familie, iar cei care au familie din cauza problemelor din familie.
Ani mai târziu, prințul și-a creat propria filozofie. Gândul acestei filozofii este: durerea și pierderea sunt inevitabile, nu ar trebui să te opui lor.
Ulterior, prințul a devenit cunoscut sub numele de Buddha.