Oaia se teme de lup, pentru că pericolul se vede clar. Lupul nu se ascunde, nu promite, nu poartă măști.
Dar, uneori, nu lupul rănește cel mai tare, ci ciobanul — cel în care ai avut încredere,cel lângă care te-ai simțit în siguranță.
Așa e și în viață.
Ne ferim de dușmani, de oamenii care ne sunt clar împotrivă. Știm cum să ne apărăm de ei.
Dar rănile adevărate vin de la cei apropiați — neamuri, prieteni, oameni pe care i-am iubit și în care am crezut.
Nu pentru că ar fi răi, ci pentru că uneori oamenii nu știu să aibă grijă de inimile pe care le ating.
Viața ne învață, cu blândețe sau cu durere, să fim atenți unde ne lăsăm sufletul, să iubim fără să ne pierdem,
să avem încredere, dar și limite.
Pentru că nu toți cei care te păzesc
vor să te salveze.
Unii doar așteaptă momentul potrivit. Iar înțelepciunea nu e să trăiești în suspiciune,
ci să înveți să vezi dincolo de zâmbete.
