Discursul Mitropolitului Andrei Șaguna rostit la Marea adunare a Astrei în 1866 de la Alba Iulia, ăș determină pe Mihai Eminescu să scrie poezie „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”
Prezent printre ascultători – tânărul Mihai Eminescu îndurerat de detronarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza a participat la adunarea Asociaţiei ASTRA de la Alba Iulia, cunoscînd astfel pe cei mai de seamă bărbaţi ai românilor din Transilvania și Austro-Ungaria. Discursul mitropolitului Șaguna l-a impresionat foarte adînc, acest fapt îl determină să scrie poezia de un cald patriotism: „Ce-ţi doresc eu Ţie, dulce Românie”.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Mihai Eminescu