Miercurea Mare. De ce este considerată o zi neagră din Săptămâna Patimilor și ce tradiții are această zi

Miercurea Mare este ziua in care Iuda Iscarioteanul L-a vandut pe Iisus fariseilor care voiau sa-L ucida, pentru treizeci de arginţi. Gestul lui Iuda a facut ca, mai tarziu, ziua de miercuri sa fie declarata zi de post. Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor ne apropie și mai mult de Sfintele Paști, astfel că Biserica a … Citește mai mult

„Nu există nicio rușine în a nu ști. Rușinea este să nu fii dispus să înveți.” Iată 7 lecții importante de la Platon, din care putem învăța și astăzi

âPlaton este o figura emblematica a Greciei Antice, fondatorul Academiei de la Atena si fondatorul culturii filosofice Occidentale. Putem sa introducem principii de baza ale lui Platon, chiar in viata noastra, de zi cu zi, pentru ca acestea sunt la fel de actuale si astazi. 1. Constientizeaza durerea celuilalt “Fii bun/a, caci orice om pe … Citește mai mult

Top 3 zodii care au cea mai puternică personalitate. Sunt extrem de ambițioși și carismatici

Nu este cu adevărat un șoc faptul că unii dintre noi sunt gălăgioși, zgomotoși și agresivi, în timp ce alții sunt blânzi, liniștiți și pasivi. Este nevoie de toate tipurile pentru a face o lume completă și echilibrată. O personalitate puternică poate fi carismatică, ademenitoare, convingătoare. La lideri sunt necesare personalități puternice, dar forța de … Citește mai mult

Pilda celor zece fecioare, pilda care se citește în Săptămâna Mare

Aceasta pilda ne prezintă zece fecioare, cinci “înţelepte” şi cinci “neînţelepte”, care se pregătesc pentru nunta. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunti. Hristos se numeşte pe sine “mire”, iar Apostolii poarta numele de “prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica. În această pildă, Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care … Citește mai mult

Rugăciunea din Marțea Mare. Rostește-o astăzi pentru protecție divină și iertare de păcate!

Rugăciunea din Marțea Mare Spune-o până la sfârșitul zilei pentru a vedea efectele: Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca … Citește mai mult

4 cele mai materialiste zodii. Banii contează mai mult decât orice

Berbec Berbecul, pionierul dinamic și energic al zodiacului, tinde să aibă o înclinație firească spre succesul financiar. Conduși de natura lor ambițioasă, Berbecii găsesc adesea satisfacții în realizările materiale. Această pasiune pentru succes în tărâmul financiar poate uneori să umbrească preocupările lor romantice. Nu este vorba că ei nu prețuiesc dragostea, dar fiorul cuceririlor financiare … Citește mai mult

„Lacrima mamei arde locul unde cade” – fii sprijin și mângâiere celei care ți-a dat viață, nu pricină de suferință!

Ia aminte! Lacrima mamei arde locul unde cade. Suferinţa ei este atât de puternică, încât străpunge cerurile. De aceea, copiii care îşi ignoră mamele şi le fac viaţa un lung şir de suferinţe, se lipsesc – fără să conştientizeze acest fapt – de un mare bine: rugăciunea şi binecuvântarea lor. Cunosc copii, astăzi adulţi, care … Citește mai mult

7 semne că ai găsit persoana lângă care să-ți petreci viața

Descoperirea persoanei potrivite pentru a-ți petrece viața poate fi una dintre cele mai împlinitoare experiențe din viață. Această căutare poate fi uneori dificilă și plină de obstacole, dar atunci când găsești acea persoană specială, vei ști că este cea potrivită pentru tine. Iată 7 semne care indică faptul că ai găsit persoana cu care trebuia … Citește mai mult

De Paște să ne curățăm și sufletele nu numai casa

Paștele este o perioadă de renaștere și purificare, nu doar a locuințelor noastre, ci și a sufletelor. În timp ce curățăm fiecare colț al casei, să ne amintim să ne deschidem inimile pentru iertare și compasiune. Să ne eliberăm de resentimente și să îmbrățișăm pacea interioară, așa cum natura îmbrățișează primăvara. În această perioadă sfântă, … Citește mai mult