Cresteți copiii să fie fericiți, nu să vă facă fericiți!

„Educația adevărată este o știință. Fiecare părinte ar trebui să fie conștient de uriașa responsabilitate pe care o are.” Greselile părintilor în educatia copilului văzute prin ochii părintelui Vasile Ioana
1. Hiperprotecția
Hiperprotecția este una dintre cele mai mari greșeli pe care părinții o pot face în educația copiilor. Acesta explică faptul că, de cele mai multe ori, o asemenea greșeală este făcută de mame care, din dorința de a-și proteja copiii, aleg să facă ele totul în locul acestora și îi copleșesc mereu cu atenție. Odată ce se va întâmpla așa, copilul se va obișnui cu ideea că i se cuvine totul și nu se va mai lupta pentru nimic.
2. Lipsa modelului de iubire dintre părinți
„Dragi părinți, nu vă certați niciodată în fața copiilor…Conflictul dintre părinți naște traume…Să lăsam copilul într-o zonă independentă, neutră de conflictele noastre.”
3. Lipsa credinței
Este subliniată ideea potrivit căreia un părinte care își manifestă credința este un model pentru copilul său, care va ajunge să îl imite. De aceea, părintele Vasile Ioana recomandă ca părinții să meargă la biserică și să-și ia copiii cu ei, să-i ducă să se împărtășească, să le arate cum pot face o faptă bună.
4. Utilizarea cuvintelor cu energie negativă
Jurămintele, blestemele, nu trebuie folosite în preajma copiilor…Nu mai dați copiii celui rău. Când folosești cuvinte negative, din zona de frecvență joasă, el trăiește în zona asta.”
5. Neimplicarea în viața copilului
Sfatul este ca părinții să se străduiască, pe cât posibil, să petreacă zilnic timpul alături de copil, să se implice în nevoile emoționale ale acestuia. Una dintre cele mai la îndemână soluții pentru ca părinții și copiii să stea mai mult împreună este prin intermediul jocului: „Să te joci cu copilul, acesta te vede că ești cu el.”
6. Să nu îți ierți copilul
Pentru ca un copil să se simtă iubit, pentru a nu se confrunta cu anxietate și pentru a nu ajunge să se îndepărteze de părinți, are nevoie și de libertatea de a alege, dar și de iertare: „Să-i iubim infinit pe copii, să le dăm libertatea să acționeze, să-i iertăm când greșesc.”
7. Părinții iau decizii în locul copilului
Se insistă asupra ideii de a-i acorda copilului libertatea de a alege: „Copiii trebuie crescuți cu spiritul libertății de a alege, al asumării responsabilității asupra deciziilor proprii.” Dacă părinții vor reuși să realizeze acest demers, copilul va avea șansa să aibă o viață fericită și să îi facă fericiți și pe cei din jurul său.

 

Lasă un comentariu