3 Legi importante ale Universului care te vor ajuta să ai o relație bună cu cei din jur

Dacă îți dorești să înțelegi mai bine, ce se întâmplă în viața ta, să știi de ce oamenii apar, iar la un moment dat pleacă din ea, vrei să-ți construiești o familie sau o relație puternică, trebuie să ții cont de cele 3 legi ale universului.
1. Cei care se aseamănă – se atrag
Dacă dorești să fii respectat de cei din jur, trebuie să tratezi oamenii așa cum ai dori ca alții să te trateze. Vrei să fii un om bogat? Încetează să mergi la cumpărături atunci când sunt reduceri, asta atrage sărăcia. Dorești să fii înconjurat de oameni buni, atunci scapă de negativismul din interior și începe să gândești pozitiv.
2. Produci ceea ce ești
Orice acțiune produce o faptă similară. De exemplu: dacă ai un comportament urât față de părinții tăi, asumă-ți faptul că și copilul tău va avea aceeași atitudine față de tine, chiar dacă îl vei educa frumos. Ceea ce creezi este o copie a ta.
3. Cei care nu se aseamănă – se resping
Dacă cei din anturajul tău nu sunt capabili să se schimbe, să se comporte frumos și să aibă o atitudine potivită față de oamenii buni, universul te îndepărtează de ei.
Dacă ești feminină, iubitoare, fidelă, iar omul de alături nu are aspirații, nu dorește să evolueze, universul face tot posibilul ca el să dispară din viața ta și să vină cel care merită dragostea ta.
Dacă gândești pozitiv și tinzi să atingi pacea spirituală, iar prietenii te influențează negativ, nu-ți face griji, în curând universul îți va dărui alți prieteni.

 

Lasă un comentariu