Când cineva pleacă înseamnă că altcineva trebuie să ajungă

Fiecare om umblă în viață cu o poză în buzunar. Și când simte nevoia, o așază pe primul chip care îi iese în cale, convins că acela este potrivit.
„Viața nu te lasă să te odihnești. Rănit, vânat, obosit, în genunchi, prăfuit, murdar sau curat, oricum ar fi, trebuie să înaintezi. De obicei singur. De obicei gol, flămând, însetat, străin. La școala vieții se dau examene, se dau corigențe, se repetă anul. Doar cine are limbă friptă poate vorbi cu adevărat despre ciorbă fierbinte.
Când cineva pleacă înseamnă că altcineva trebuie să ajungă. Lasă armele jos! Trece. Toate trec. Răbdare și timp. A fost nevoie să treci prin atâtea ca să ajungi aici. Generăm noi experiențe pentru că avem nevoie de ele. Fără acea experiență, nu ai fi avut prilejul să te cunoști atât de profund. Există daruri pentru toată lumea. Toți suntem eroi ai poveștilor noastre de viață. Oamenii se adaptează în felul lor. Au libertatea de a crea orice cred despre ei. Nu e nevoie să facem din dorințe obsesii. Dorințele sunt ale noastre sau ale celor din jur, înșușite prin mimetismul social? După durere, ușa se deschide. Uneori ușile se deschid, alteori ni se trântesc în față. Rănile ne fac să nu mai fim ca înainte și nici nu cred că ne dorim. Niciun sistem nu funcționează întâmplător.
Deschide ochii, sufletul și mintea. Observă frumusețea care se află la îndemâna ta. Fii recunoscător. Bucură-te de ceea ce ai. Nu aștepta neașteptarea. Prin lecțiile de viață primești putere. Când îți este dor de cineva, pune mâna în dreptul inimii – în sufletul tău dragostea pentru acea persoană este nesfârșită.

 

 

Lasă un comentariu