Cum să nu devii un vampir energetic mai ales pentru cei dragi

Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură.
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.
Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor. În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit.
Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el. Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri. Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă.
Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă! Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă !
Descarcarea
Este mai bine să plângeţi, decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.
Munca
Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs. Nu cautati neaparat satisfactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa.

Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Lasă un comentariu