„Ruga mamei cea de pe urmă” – o poezie emoționantă scrisă de Teona Ghinea-Truță

Nu vreau să merg într-un azil,
Te rog din suflet, drag copil!
Vreau câte zile-oi mai avea,
Să le trăiesc în casa mea.În patul unde nopți pierdeam,
Și somnul ți-l vegheam mereu
La sânul meu când te-adormeam,
Plângând la căpătâiul tău.Îmi număr anii ce-au trecut,
Lacrimi fierbinți cad pe obraz,
Căci au zburat și n-am simțit
Nu știu, ce zile mi-au rămas.

Și poate nu voi mai trăi,
Iar zilele-mi vor fi mai grele,
Și voi mânca odată-n zi,
Zăcând pe prispa casei mele.

Privesc la tine cu durere,
Că-ți sunt povara fata mea.
Slăbită sunt, fără putere,
Dar vreau să mor în casa mea.

Tu, nu îmi ești povară, mamă,
Și n-am gândit în viața mea
Că locul tău e-n altă parte,
Decât aici, în casa ta.

Tu ne-ai fost mamă, ne-ai fost tată,
Toți anii tineri ți-au fost grei,
Nu știu să te fi plâns vreodată
De cei trei copilași ai tăi.

Chiar de-oi fi rău sau de ești bine,
Măicuță, noi te-om îngriji,
Toți trei vom sta pe lângă tine,
Până la Cer când vei sui…..

Teona Ghinea-Truță.

Lasă un comentariu